Astfel, în ceea ce privește condițiile de trecere a frontierei se specifică faptul că persoanele care vin din Ucraina sunt scutite de obligația de a deține o viză de scurtă ședere, pentru sejururi de până la 90 de zile, într-o perioadă de 180 de zile. De asemenea, în România se poate intra cu orice tip de act de identitate (pașaport simplu, carte de identitate sau certificat de naștere), iar prin excepție se poate intra chiar și fără documente, însă în aceste cazuri este nevoie ca persoanele să ceară azil.
Statutul de refugiat se acordă pe o perioadă nedeterminată, iar cei care doresc să ceară azil trebuie să completeze o cerere, urmând să o depună la una dintre structurile următoare: Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliția de Frontieră Română, unitățile de poliție în cadrul cărora sunt constituite și funcționează centre de reținere și arestare preventivă.
Potrivit Legii nr. 112/2006, persoanele care solicită azil au o serie de drepturi de care beneficiază și o serie de obligații pe care trebuie să le respecte.
Printre drepturile persoanelor care solicită azil se numără:
- dreptul de a fi asistat de un avocat în orice fază aprocedurii de azil;
- dreptul de a i se furniza, la cerere, informații juridice și procedurale, inclusiv informații privind procedura în fază administrativă, în condițiile legislației privind ajutorul public judiciar în materie civilă, luând în considerare situația personală a străinului;
- dreptul de a fi informat, în momentul depunerii cererii sau ulterior, în termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii, într-o limbă pe care o înțelege sau pe care se presupune în mod rezonabil că o înțelege, cu privire la procedura de urmat, drepturile pe care le are și obligațiile ce îi revin pe parcursul procedurii de azil;
- dreptul de a i se elibera un document temporar de identitate, cu excepția persoanelor strict prevăzute de lege, a cărui valabilitate va fi prelungită periodic de Oficiul Român pentru Imigrări;
- dreptul solicitantului de protecție internațională care nu dispune de mijloace de întreținere de a beneficia, la cerere, pe toată durata procedurii de azil, de condiții materiale de primire;
- dreptul de a primi acces la piața forței de muncă în condițiile prevăzute de lege pentru cetățenii români, după expirarea unei perioade de 3 luni de la data depunerii cererii de azil;
- dreptul solicitanților de azil care au acces la piața forței de muncă, de a beneficia de măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă, precum și de protecție în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj.
- obligația de a prezenta autorităților o cerere care să cuprindă datele indicate de acestea, precum și de a fi fotografiat și a i se lua amprentele;
- obligația de a prezenta autorităților competente informații complete și reale cu privire la persoana și la cererea sa de azil;
- obligația de a preda documentul pentru trecerea frontierei de stat, urmând să primească documentul temporar de identitate;
- obligația de a nu părăsi localitatea de reședință fără autorizarea Oficiului Român pentru Imigrări;
- obligația de a respecta legile statului român, precum și măsurile dispuse de organele române competente în materie de azil.
În plus, un număr special dedicat refugiaților ucrainieni (0374025000) a fost pus la dispoziția acestora, precum și o listă cu peste 100 de avocați vorbitori de diferite limbi, inclusiv ucraineană, care sunt disponibili să ofere asistență juridică în mod gratuit.
Despre alte măsuri și ajutoare pentru cei care vin din Ucraina în România, redacția noastră a scris în detaliu aici.
Comentarii articol (1)