Acum ceva vreme s-a stabilit ca persoanele ce găzduiesc cetățeni străini ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina să poată deduce o parte din cheltuielile cu cazarea și hrana acestora. Printr-o ordonanță apărută spre jumătatea lunii aprilie, Guvernul a decis ca această regulă să se schimbe începând cu luna mai, iar cei ce pot primi bani de cazare să fie chiar refugiații din Ucraina. Suma pe care o pot primi cetățenii străini, începând din mai, a fost stabilită recent, prin hotărâre de Guvern. Suplimentar, de azi începe plata sumelor necesare decontării cheltuielilor cu hrana și cazarea refugiaților, pentru lunile ianuarie-martie, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Citește articolul
Acum câteva zile s-a stabilit, prin ordonanță de urgență, că, începând cu 1 mai 2023, cei ce găzduiesc refugiați din Ucraina nu vor mai primi bani de la stat, ajutorul pentru cazare și hrană urmând să fie primit direct de cetățenii străini ce și-au găsit refugiu temporar la noi. Acum, printr-o hotărâre adoptată miercuri de Guvern și oficializată în aceeași zi, autoritățile au stabilit atât condițiile pe care vor trebui să le îndeplinească refugiații pentru a primi ajutorul pentru cazare și cel pentru hrană, cât și valoarea acestora. Citește articolul
Așa cum s-a stabilit acum câteva zile, banii pentru cazare și hrană, în cazul persoanelor ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina, vor fi acordați, din mai, direct acestora, nu celor ce le găzduiesc, ca acum. Astfel, cei ce găzduiesc acum refugiați vor mai primi bani de la stat doar până la sfârșitul lunii. Pentru decontarea acestor sume, cei ce găzduiesc ucraineni vor trebui să depună cererile în acest sens până aproape de jumătatea lunii mai. Citește articolul
Deconturile primite de la stat pentru ajutorul oferit refugiaților proveniți din zonele de conflict armat din Ucraina ar trebui considerate în mod oficial neimpozabile deoarece sunt cheltuieli, nu venituri, astfel că nu trebuie raportate în declarația unică. Citește articolul
Având în vedere numărul mare al refugiaților din Ucraina și al acțiunilor pentru ajutorarea acestora, autoritățile au stabilit, la începutul lunii, ca pentru mașinile cu care se face transportul ajutoarelor umanitare sau cele care fac parte dintr-o misiune de protecție civilă să nu se mai plătească rovinieta și nici taxa de pod din zona Fetești - Cernavodă. Acum, printr-un ordin oficializat joi, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a stabilit procedura de urmat pentru emiterea, în regim de urgență, a rovinietelor gratuite pentru mașinile ce transportă ajutoare umanitare. Citește articolul
De săptămâna trecută, și asociațiile sau fundațiile pot deconta cheltuielile suportate pentru cazarea refugiaților din Ucraina, după ce Guvernul a oficializat un act normativ ce le dă acestor organizații această posibilitate, pe lângă cea deja oferită persoanelor fizice și firmelor. Citește articolul
Cei ce găzduiesc cetățeni străini sau persoane fără cetățenie ce au de suferit din cauza războiului din Ucraina pot deduce o parte din cheltuielile cu cazarea acestora, potrivit unei ordonanțe ce a apărut spre final de martie. Sumele ce pot fi primite pentru cazarea refugiaților se adăugă celor primite de la stat pentru hrana acestora, măsură stabilită acum o lună. Pentru ca românii ce găzduiesc refugiați să poată primi banii de la stat, autoritățile au oficializat acum și mecanismul de decontare. Citește articolul
Pentru a-i ajuta pe ucrainenii ce au fost nevoiți să-și părăsească țara, ținând cont de războiul izbucnit acolo, autoritățile de la noi au stabilit, printr-o hotărâre oficializată sâmbătă, introducerea unor reglementări suplimentare față de ce exista anterior pentru acordarea acestora de gratuități și facilități la transport. Mai exact, persoanele provenite din Ucraina beneficiază acum de gratuitate în cazul transportului feroviar, rutier, naval și, în cazuri excepționale, chiar și pentru transportul aerian în alte state. Citește articolul
Persoanele care găzduiesc cetățeni străini aflați în situații deosebite, cum este în prezent situația conflictului din Ucraina, vor putea beneficia de decontarea de la stat a cheltuielilor cu hrana pentru fiecare persoană găzduită în parte, potrivit unei ordonanțe apărute acum câteva zile. Pentru ca măsura să se poată aplica efectiv, printr-o hotărâre oficializată vineri, s-a stabilit și o procedură în acest sens. Citește articolul
În contextul izbucnirii războiului din Ucraina, autoritățile române au stabilit o serie de măsuri ce vin în sprijinul refugiaților ce provin din această țară, inclusiv dreptul de a fi incluși în programele naționale de sănătate publică. Pentru a face această măsură pe deplin aplicabilă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) propune, printr-un proiect de ordin pus joi în dezbatere publică, modificarea instrucțiunilor de completare a biletului de trimitere pentru investigații paraclinice utilizat în țara noastră, astfel încât acesta să poată fi eliberat și refugiaților ucraineni. Citește articolul