ACCES PREMIUM
De ce premium?
Poți obține amânarea unui control fiscal?
Când contribuabilul primește avizul de inspecție fiscală are posibilitatea de a cere motivat o amânare de la organul fiscal. Legea nu-i garantează dreptul la încuviințarea acestei cereri însă. Dacă motivul este unul întemeiat, contribuabilul ar trebui să și probeze susținerile sale.
Articolul continuă mai jos
Spre deosebire de controlul inopinat, inspecția fiscală trebuie anunțată în prealabil. Mai precis, firma trebuie să primească o înștiințare în scris sub forma unui aviz de inspecție fiscală, fie cu 30 de zile în avans (la companiile mari), fie cu 15 zile în avans (la companiile medii și mici). Tocmai de aceea, pentru că vorbim de un control anunțat dinainte, contribuabilul are posibilitatea să ceară amânarea vizitei inspectorilor, o dată.
„(5) În cazul prevăzut la alin. (2), după primirea avizului de inspecţie fiscală, contribuabilul/plătitorul poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge prin decizie emisă de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală care se comunică contribuabilului. În cazul în care cererea de amânare a fost admisă, în decizie se menţionează şi data la care a fost reprogramată inspecţia fiscală”, prevede art. 122 din Codul de procedură fiscală.
Care ar putea fi însă motivele justificate, care să ducă la aprobarea cererii? De pildă, spuneau specialiștii PKF Finconta într-un
ghid de conduită privind inspecțiile fiscale,
contabilul este în concediu medical sau de odihnă ori administratorul societății nu este în România. Desigur, la cererea de amânare ar trebui atașate și dovezi care să susțină motivul invocat pentru amânare (de exemplu, o copie de pe biletele de avion ale administratorului sau un document medical).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)