Opinie: De ce legea prestatorului casnic s-ar putea să nu funcționeze în practică

Proiectul de lege al prestatorului casnic a trecut săptămâna trecută de Camera Deputaților, la vot final, în doar jumătate de lună de la data înregistrării în Parlament, însă o primă variantă a acestui proiect a apărut încă de anul trecut în Guvern. Vorbim de o lege care e „programată” să se aplice abia din ianuarie 2024, dar care mai are nevoie până atunci nu doar de norme suplimentare pentru aplicarea concretă, ci și de o platformă dedicată, ținută de Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), pe care se vor putea înscrie beneficiarii și prestatorii de activități casnice.

Fără a intra foarte mult în detalii - mai multe despre proiect, în acest material - Legea prestatorului casnic ar veni, practic, să formalizeze un tip de muncă la negru pe care-l regăsim acum în practică: activitățile prestate ocazional de diverse persoane fizice, pentru alții, în gospodăriile acestora, pentru care sunt plătite la mica înțelegere și unde „regulile” sunt trasate, practic, informal între beneficiar și prestator. Beneficiarul are nevoie de servicii de curățenie, să zicem, ori de cineva care să stea cu copilul din când în când ori cu o rudă în vârstă și neputincioasă, de cineva care să-i gătească din când în când sau care să repare diverse lucruri prin curte. 

Iată trei definiții din viitoarea lege:

• activitatea casnică = activitatea ocazională, necalificată, desfășurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/ gospodăriile unei familii sau a/ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic; activitatea casnică nu este efectuată în scop comercial şi nu se efectuează în beneficiul unor terţi; include servicii de curăţenie/igienizare, spălat/călcat rufe, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent; 

Notă: În plus, la deputați a mai apărut o activitate - aceea prestată de bone, care ar putea fi remunerate și ele prin aceste tichete. Doar că referirea la acestea este criticabilă, pentru că lasă să se înțeleagă că profesia de bonă, reglementată de câțiva ani în România, ar putea fi prestată de cineva care nu lucrează cu formele legale cerute - adică salariată a unei firmei care oferă servicii de acest gen sau lucrător independent autorizat pentru astfel de servicii (PFA). În cazul bonei angajate printr-o firmă specializată nici nu se poate pune problema de remunerare a acesteia altfel decât prin salariu, de exemplu. 

• prestator casnic = persoană fizică ce poate desfășura activităţi casnice ocazionale într-una sau mai multe gospodării, în schimbul unei remunerații acordate exclusiv sub formă de tichete de activităţi casnice;
• tichet de activităţi casnice = bon valoric destinat remunerării activităților casnice desfășurate de către prestatorul casnic.

Regula stabilită de viitoarea lege e că pentru aceste munci casnice nu se vor face plăți cu bani - nici materiali, nici electronici. Beneficiarul își va procura de la agențiile de ocupare a forței de muncă tichetele de activități casnice (15 lei tichetul) și le va plăti prestatorului casnic, care se va duce apoi la agenții să preschimbe tichetele în bani - cu mențiunea că nu va primi suma „curată” pe care a primit-o ca valoare a acelor tichete, ci suma diminuată cu impozitul și contribuția la pensie (eventual, dacă vrea asigurare la sănătate, mai scade din sumă și procentul aferent). 

Tot acest demers nu va trebui făcut neapărat fizic, pentru că din viitoarea lege înțelegem că totul se va putea petrece online, printr-o platformă pe care și unii, și ceilalți, o vor putea accesa, probabil, chiar și de pe telefon. Asta înseamnă că statul va ști exact ce și cum se plătește pentru aceste munci casnice.

Care e motivul acestei legi? 

În expunerea de motive cu care a plecat de la Ministerul Muncii scrie că există o cerere de forță de muncă pentru activitățile gospodărești - menaj, gătit, grădinărit, îngrijirea animalelor de companie și altele de genul care au legătură strictă cu gospodăria - și că din motive de „discreție” ori „fidelitate” oamenii nu vor să apeleze la firme specializate ce ar putea furniza resursa umană. În realitate însă aceste activități sunt prestate de oameni care lucreză fără vreo formă legală, dar, mai spun cei din minister, nici nu ar exista o reglementare pentru această formă de desfășurare a activității pentru acești lucrători casnici.

Notă: Deși s-a plecat de la includerea activităților de grădinărit, acestea nu se mai regăsesc în forma finală a proiectului adoptat. 

Practic, oamenii muncesc la negru, la stat nu se duc impozite și contribuții, prestatorii casnici nu sunt asigurați și ar fi „la discreția celui în folosul căruia prestează activitatea”. O evaluare din 2017 realizată de Comisia Europeană relevă că România, alături de Polonia și Lituania, sunt statele cu cel mai mare valoare estimată a muncii nedeclarate din totalul forței de muncă, peste 25% din valoarea brută generată de tot sectorul privat. Mai mult, datele statistice din 2020 arată că în România, rata de inactivitate la cei cu vârste între 20 și 64 de ani este ridicată - 39,09%. 

„Astfel, introducerea și încurajarea formelor flexibile de muncă poate contribui la creșterea veniturilor la bugetul de stat și sprijini, în același timp, persoanele aflate în situații vulnerabile, expuse la un risc crescut de a trăi în sărăcie, de a își îmbunătăți calitatea vieții, inclusiv prin asigurarea în sistemul de asigurări sociale”, conchide Ministerul Muncii în expunerea de motive.

Măsura, prinsă în PNRR

Cum de a trecut însă proiectul de lege atât de repede de Parlament, în contextul în care alte demersuri legislative se mișcă în general destul de greu, România înregistrând adesea restanțe cu transpunerea unor directive europene, de exemplu? Răspunsul îl găsim în Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), unde, în partea a II-a, la capitolul privind reformele sociale, găsim listată „operaționalizarea introducerii tichetelor de muncă pentru lucrătorii casnici”. 

„În prezent, se estimează că 200.000 de persoane prestează astfel de activități, iar reforma  propusă are în vedere pe lângă scoaterea din zona economiei gri și negre și asigurarea unei protecții sociale adecvate pentru aceste persoane, în prezent, acestea nebeneficiind de o astfel de protecție. Reforma vizează instituirea unui sistem de plată și evidență a persoanelor care desfășoară activități casnice în baza unor tichete de muncă, cumpărate de beneficiar și preschimbate ulterior în bani de către prestatorul casnic, după reținerea contribuțiilor aferente, în acest fel persoana respectivă dobândind calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale și de sănătate. Reforma va fi implementată, gradual, în perioada 2022-2026 și va consta în asigurarea cadrului legal, dar și operaționalizarea unei platforme gestionată de ANOFM, prin structurile sale teritoriale”, scrie în PNRR.

Operaționalizarea introducerii tichetelor de muncă pentru lucrătorii casnici are o alocare in PNRR de  4,54 mil. euro, iar calendarul aferent măsurii ne arată că anul acesta, în trimestrul II, vom avea și HG-ul cu normele de aplicare, iar platforma pe care o vor folosi beneficiarii și prestatorii, operată de ANOFM, va fi gata în ultimul trimestru al anului viitor - legea trebuind să intre în vigoare în 2024.

„Intervenția urmărește introducerea instrumentului denumit tichet de muncă drept măsură de creștere a ocupării formale și de creștere a veniturilor la bugetul de stat prin reglementarea activității desfășurate în cadrul gospodăriilor de persoane fizice ), cu implementare graduală în perioada 2022 - 2026, pentru un număr de 60.000 de prestatori din sectoarele serviciilor prestate la domiciliu derulate de persoane fizice şi 30.000 de beneficiari ai acestor servicii”, mai scrie în PNRR.  

Cifre mult prea optimiste?

Practic, din moment ce legea intră în vigoare în 2024, până în 2026 ar trebui să fi trecut prin platformă 60.000 de prestatori și măcar 30.000 de beneficiari, potrivit datelor din PNRR. Dacă ne uităm la conținutul viitoarei legi, vom observa că cifrele nu pot fi caracterizate altfel decât optimiste - nimic din viitoarea lege nu va obliga prestatorul ori beneficiarul să recurgă la acest mecanism și să treacă de la paradigma muncii la negru la cea formalizată prin Legea prestatorului casnic. În proiectul de lege nu există la acest moment sancțiuni pentru cei care ar nerespecta prevederile sale și ar continua să muncească la negru în gospodării, așa cum nu există sancțiuni pentru beneficiarii acestor activități prestate. 

Dacă ne uităm la sectorul muncii nedeclarate și la amenzile aplicate firmelor ce nu încheie contracte de muncă lucrătorilor, ne punem întrebarea: de ce ar respecta acești prestatori ori beneficiarii muncii în gospodărie prevederile noii legi, spre deosebire de angajatorii societăți comerciale care nu respectă Codul muncii și celelalte acte normative aplicabile raporturilor de muncă? „Beneficiile” invocate în expunerea de motive și în PNRR pentru prestatorii casnici sunt aceleași ca pentru cei care nu lucrează cu forme legale pentru firmele din România - asigurări sociale, respectarea drepturilor lor într-un cadru legal ș.a.m.d. Cu toate astea, ITM-urile pot sancționa firmele prinse cu lucrători le negru cu amenzi destul de mari, însă verificarea activităților din gospodării nu poate fi făcută la fel, întrucât vorbim de spații private ale persoanelor fizice, iar situațiile nu sunt deloc comparabile. Urmărirea și sancționarea celor care beneficiază de pe urma acestor munci casnice la negru, în afara cadrului Legii prestatorului casnic, ar însemna, din start, o misiune aproape imposibilă.

Forma însăși a remunerației - tichetul ce trebuie preschimbat apoi în bani - poate face din acest mecanism o chestiune neatractivă pentru lucrători (poate mai puțin pentru beneficiari). Autoritățile vorbesc de beneficiarii acestui mecanism, lucrătorii, ca fiind persoane defavorizate și într-un raport dezavantajos cu cel pentru care prestează aceste munci, însă un mecanism care presupune că aceștia trebuie să treacă câștigul muncii lor pe la un ghișeu sau printr-o aplicație și abia apoi să se bucure de banii respectivi ar putea să-i pună pe fugă pe unii dintre cei aceștia. 

Cert e că, dincolo de aspectele acestea și micile neajunsuri ale viitoarei legi, aceasta va reprezenta pentru beneficiarul activității o variantă ceva mai atractivă decât aceea de a apela la o firmă, care cere automat mai mulți bani pentru acele servicii, sau de a se înscrie ca angajator pentru cei care vin, din când în când, să-i facă diverse treburi în gospodărie. Discutabil însă dacă, pentru lucrătorii casnici, varianta este neapărat mai atractivă decât aceea a muncii la negru, fără forme legale, fără beneficii sociale și fără respectarea unor minime drepturi în raport cu beneficiarul muncii.