Legea care reglementează activitatea prestatorului casnic, prin care se urmărește reglementarea unui domeniu predominant nefiscalizat și sursă a muncii „la negru”, a fost publicată în august 2022 în Monitorul Oficial. De atunci, a dobândit și un set de norme de aplicare, prin hotărâre de Guvern, iar termenul prevăzut pentru intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2022 privind reglementarea activității prestatorului casnic a rămas 1 ianuarie 2024.
Pași pentru aplicarea legii s-au făcut inclusiv pe partea fiscală, unde, de exemplu, prin Ordinul ANAF 1.994/2023 s-a implementat obligația de reținere a taxelor pentru veniturile prestatorilor de către agențiile de ocupare a forței de muncă, prin D112.
În centrul acestui mecanism există o platformă, de care se va ocupa Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), prin care se va ține evidența acestor activități, a beneficiarilor și a prestatorilor, se vor achiziționa tichetele prin care vor fi remunerați lucrătorii casnici și altele asemenea. Practic, fără o platformă funcțională 100%, mecanismul nu se poate aplica acum.
Anul trecut, în contextul în care mai erau puține luni până la intrarea legii în vigoare, am dorit să știm care e stadiul în privința punerii acesteia în funcțiune.
Am aflat dintr-un răspuns primit atunci de la Ministerul Muncii că achiziția publică a serviciilor de implementare a platformei era atunci în derulare, depunerea ofertelor urmând să se facă până pe 1 august. Iată, mai jos, răspunsul redactat de minister:
Până la această dată, nu avem niciun anunț concret cu privire la data punerii în funcțiune a acestei platforme. Teoretic, ea trebuia să funcționeze încă de la 1 ianuarie.
În mod concret, legea ar trebui să se poată aplica în mod efectiv la acest moment reglementează munca necalificată făcută de persoanele fizice într-o gospodărie. Lista activităților ce vor putea fi prestate în acest fel include servicii de curăţenie/ igienizare, spălat/ călcat rufe, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire ori de supraveghere a beneficiarului casnic dependent.
Prestatorii nu vor fi plătiți însă în bani în mod direct. Ci cu tichete. Tichetele de activități casnice vor supuse doar impozitului pe venit și contribuției la pensii, nu și contribuției la sănătate, iar orice angajator va putea să acorde propriilor salariați, sub formă de primă sau bonus, pe lângă salariul stabilit, tichete de activități casnice ca să-și asigure ajutorul în gospodărie.
Beneficiarii, persoanele fizice, vor cumpăra aceste tichete de la agențiile de ocupare a forței de muncă, de la poștă sau de pe platforma specială menționată mai sus. Prestatorul casnic și beneficiarul se vor pune de acord verbal asupra muncilor și sumelor plătite. Mai departe, lucrătorul casnic va putea preschimba un tichet în numerar în maximum 12 luni de când l-a primit. Apoi, banii vor trebui să ajungă în contul bancar indicat de către prestatorul casnic în cel mult cinci zile de la data solicitării preschimbării.
În fine, în lege scrie că aceste tichete nu se vor putea da de la o persoană la alta, putând fi utilizate doar de către prestatorul casnic care a făcut efectiv munca - ceea ce înseamnă, cel mai probabil, că preschimbarea lor în numerar va fi condiționată de dovada unui act de identitate din care să reiasă că e aceeași persoană cu cea înscrisă pe tichet.
Comentarii articol (2)