Directiva (UE) 2023/970 a Parlamentului European și a Consiliului din 10 mai 2023 de consolidare a aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare între bărbați și femei prin transparență salarială și mecanisme de asigurare a respectării legii a apărut azi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și intră în vigoare în a XX-a zi de la data publicării sale, adică pe 5 iunie. Cu toate acestea, statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 7 iunie 2026.
- Transparența la care se referă această directivă le va impune angajatorilor ceva mai multe obligații, în următorii ani: prin raportare atât la actualii angajați, cât și prin raportare la viitorii angajați. Iar normele ce privesc echitatea și transparența salarială dintre lucrători vizează atât angajatorii privați, cât și pe cei din sectorul public.
A. Transparența înainte de angajare (în recrutare): directiva oferă dreptul candidaților la un post de a primi din partea angajatorului informații despre nivelul inițial al remunerației sau intervalul aferent acesteia, stabilit pe baza unor criterii obiective și neutre din punctul de vedere al sexului, care urmează să fie atribuit pentru postul în cauză. Aceste informații vor trebui indicate într-un anunț de angajare sau, în orice alt mod, puse la dispoziția candidatului înainte de interviul de angajare, fără a fi nevoie de o solicitare din partea candidatului.
„Angajatorul nu solicită din partea candidaților informații cu privire la istoricul lor salarial în cursul raporturilor lor de muncă curente sau anterioare”, prevede în mod expres directiva.
„Lipsa de informații cu privire la intervalul de remunerare preconizat pentru un post produce o asimetrie informativă care limitează puterea de negociere a candidaților la ocuparea unui loc de muncă. Asigurarea transparenței ar trebui să le permită potențialilor lucrători să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la salariul preconizat, fără a limita în niciun fel puterea angajatorului sau a lucrătorului de a negocia un salariu, chiar și în afara intervalului indicat. Transparența ar asigura, de asemenea, o bază explicită și nepărtinitoare din punctul de vedere al sexului pentru stabilirea remunerațiilor și ar descuraja subevaluarea remunerației în comparație cu competențele și experiența.
Prin transparență s-ar aborda și discriminarea intersecțională, în cazul căreia stabilirea netransparentă a remunerațiilor permite practici care sunt discriminatorii din mai multe motive de discriminare. Candidații la ocuparea unui loc de muncă ar trebui să primească informații cu privire la remunerația inițială sau la intervalul aferent într-un mod care să asigure o negociere în cunoștință de cauză și transparentă cu privire la remunerare, ca în cazul unui anunț de post vacant publicat, înainte de interviul de angajare sau, în caz contrar, înainte de începerea raportului de muncă. Informațiile ar trebui furnizate de angajator sau într-un mod diferit, de exemplu de partenerii sociali”, scrie în preambulul directivei.
B. Transparența în desfășurarea raportului de muncă: Pentru a evita discriminarea de gen în stabilirea salariilor, angajatorii vor trebuie să pună la dispoziția lucrătorilor o descriere a criteriilor neutre din punctul de vedere al sexului utilizate pentru a defini evoluția lor salarială și avansarea în carieră. Va fi instituit dreptul salariaților de a primi anual informații despre nivelul salarial individual, nivelurile medii, defalcate pe sexe, categorii de lucrători care prestează aceeași muncă sau o muncă de aceeași valoare, precum și obligația angajatorilor de a oferi aceste informații.
Angajatul care va dori să afle informații despre echitatea salariilor o va putea face și prin intermediul reprezentantului salariaților sau printr-un organism de promovare a egalității.
- Fără clauze de confidențialitate privind salariul propriu: Vor fi interzise clauzele de confidențialitate în măsura în care divulgarea informațiilor privind salariile vizează asigurarea respectării dreptului la egalitatea de remunerare între bărbați și femei pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de aceeași valoare. Pe de altă parte, angajatorii pot solicita ca utilizarea oricăror informații obținute să rămână limitată la asigurarea respectării dreptului la egalitatea de remunerare. Aspectele privind prelucrarea datelor personale conform GDPR rămân în picioare însă.
- Raportări privind diferențele de remunerare dintre lucrătorii de sex feminin și cei de sex masculin: angajatorii vor fi obligați, în funcție de dimensiunea personalului, să raporteze anual sau o dată la trei ani anumite date privind diferențele de remunerare. Deocamdată, directiva nu obligă la aceste raportări decât pe angajatorii cu peste 100 de angajați, însă le dă mână liberă statelor membre să oblige și companiile cu mai puțini lucrători să facă aceste raportări.
- Salariații și reprezentanții acestora, inspectoratele de muncă și organismele de promovare a egalității vor avea dreptul de a solicita angajatorului clarificări și detalii cu privire la eventualele diferențe salariale dintre femei și bărbați. Dacă diferențele nu sunt justificate de factori obiectivi și neutri din punctul de vedere al sexului, angajatorul va avea obligația de a remedia situația.
- Despăgubiri pentru angajații prejudiciați de diferențele de remunerație: Orice salariat care va descoperi că a suferit un prejudiciu în urma nerespectării de către angajator a principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă va avea dreptul de a solicita și de a obține despăgubiri integrale pentru prejudiciul cauzat.
Comentarii articol (0)