Implementarea și aplicarea Directivei UE nr. 2020/1057 prin Legea nr. 16/2017 (modificată chiar în februarie prin ordonanță) a însemnat din 2 februarie 2022 și considerarea cabotajului drept situație care se încadrează ca detașare. Cabotajul este transportul național contra cost în numele unui terț, ce este făcut temporar într-un stat membru gazdă. De asemenea, cabotajul mai reprezintă și serviciile naționale de transport rutier de persoane, ce sunt făcute contra cost în numele unui terț, temporar, de către un operator de transport într-un stat membru gazdă, sau îmbarcarea și debarcarea persoanelor în cadrul aceluiași stat membru, în timpul unui serviciu internațional regulat.
Aceeași încadrare, de detașare, este și pentru operațiunile de transport rutier în contul terților (denumite și cross-trade), care sunt efectuate între două state membreu sau între un stat membru și o țară terță UE, niciunul dintre acestea nefiind statul de stabilire a operatorului care efectuează aceste operațiuni.
„Conducătorii auto care efectuează operațiuni de cabotaj, astfel cum sunt definite în Regulamentele (CE) nr. 1.072/2009 și (CE) nr. 1.073/2009, sunt considerați ca fiind salariați detașați pe teritoriul României/de pe teritoriul României și intră în domeniul de aplicare a prezentei legi”, scrie în nou-introdusul art. 54 din Legea 16/2017.
Încadrarea cabotajului automat ca detașare transfrontalieră într-unul sau mai multe state membre UE înseamnă că firma trebuie să îi dea șoferului nivelul salarial minim stabilit în statul sau statele respective (dacă există unul, desigur) - proporțional cu timpul cât este detașat în statul respectiv, iar nu privire la întreaga lună, dacă nu e cazul. Firmele trebuie să se uite la noțiunea de remunerație aplicabilă pe teritoriul altui stat membru UE din Legea nr. 16/2017. În această remunerație minimă „intră” (chiar dacă nu urmează același regim fiscal cu salariul) și indemnizația de detașare. Similar, în cazul operațiunilor cross-trade.
În cadrul unui recent webinar organizat de avocatnet.ro pe tema diurnelor și detașărilor în transporturi s-a subliniat faptul că ar fi ideal ca angajatorul în dubiu cu privire la încadrarea corectă a situațiilor pe care le are cu fiecare conducător auto în parte să treacă mai întâi prin așa-zisele excepții de la detașare (situațiile care legal nu se consideră detașare). Mai simplu spus, să verifice premisele de excepție (detalii, aici) mai întâi și apoi situațiile de detașare - cabotajul și operațiunile de transport în contul terților (cross-trade).
Una dintre situațiile de excepție, adică pe care nu o considerăm conform legii detașare transfrontalieră în cadrul UE, este aceea în care conducătorul auto tranzitează teritoriul unui stat membru, fără a încărca sau a descărca mărfuri ori fără a îmbarca sau a debarca persoane.
Totuși, a subliniat Mihai Anghel, avocat asociat TZA, în cadrul webinarului, trebuie să avem grijă în a distinge situațiile de transporturi fără încărcătură: o astfel de deplasare, dacă e efectuată în legătură cu o operațiune bilaterală, este exceptată și nu se consideră detașare, însă dacă este efectuată în legătură cu operațiunea de cabotaj sau de transport cross-trade, atunci e considerată detașare.
„Un conducător auto angajat de o societate cu sediul în România efectuează o deplasare fără încărcătură din România în Germania. În Germania, conducătorul auto încarcă un camion plin de mărfuri pe care le descarcă în Belgia. Apoi, conducătorul auto conduce fără încărcătură din Belgia în România. În situația asta, conducătorul auto a efectuat două deplasări fără încărcătură și o operațiune cross-trade. Prima deplasare fără încărcătură din România în Germania este făcută în legătură cu operațiunea de transport în contul terților (...) Aici, salariatul e considerat detașat pe criteriul Germaniei, de la momentul intrării cu camionul fără încărcătură, până la locul de încărcare, apoi e considerat detașat pe teritoriul Belgiei până la locul de descărcare. A doua operațiune, deplasarea fără încărcătură din Belgia în România nu e considerată detașare pentru că e o deplasare către «bază», neasociată unei operațiuni de transport cross-trade sau în cabotaj și salariatul nu e considerat detașat nici pe teritoriul statelor pe care le tranzitează”, a exemplificat avocatul în cadrul webinarului.