Cristian Grosu: Noua eră și România ei

Ucraina e doar ochiul unui ciclon, iar politicienii cu putere reală de decizie știau că, mai devreme s-au mai târziu va intra la masa negocierilor. A negocierilor în ce privește vecinătatea dintre viitorii poli de putere globală – în esență, între sisteme sociale fundamental diferite. China și Rusia – ca sisteme totalitare de facto, pe de o parte, și Occidentul încă (încă) democratic.

Tocmai se destramă teoriile privind multipolaritatea lumii – în sensul în care a fost ea prezentată de analiști și experți în ultimele două decenii, precum și în ce privește globalizarea – care și ea va fi altceva decât ne-a prezentat-o în obsedanții ani 90 o altă galerie de experți și analiști. Iar aceste teorii se destramă pentru că sunt doar teorii: sunt contrazise de realitatea aritmetică, de realitatea naturii umane și de istoria factuală.

O multipolaritate înțeleasă greșit

Să vedem, mai întâi, ce s-a întâmplat de fapt:

1. Uniunea Europeană, așa cum politicile și acțiunile motorului franco-german ne-au aratat-o în ultimele 2 decenii, a sperat ca, în ”noua ordine multipolară”, să fie ea însăși un pol.

Depășită tehnologic de SUA (și mai apoi de China), cu o legislație care inhibă crearea unor jucători globali sau agregarea de mari capitaluri care să se plimbe prin marile economii, dependentă ca securitate de SUA, UE avea nevoie de un aliat.

Citește integral articolul pe cursdeguvernare.ro.