Beneficiul în cauză este prevăzut de Legea 111/2022 privind activitatea prestatorului casnic. Ultima oară când scriam despre acesta, nu exista nicio discuție apropo de modificarea legii, deși ea era necesară, iar platforma ce stă în centrul aplicării acestei noi legi nu exista. Acum însă avem nu doar un set de modificări aprobate de Guvern pentru o mai bună aplicare a scopului legii, dar avem și platforma găzduită de ANOFM - ce poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro.
Pe scurt, prin această lege Parlamentul și-a propus scoaterea din sectorul muncii la negru a treburilor pe care lucrătorii le fac pentru alții în gospodărie, contracost. Avem astfel un „lucrător casnic” ce prestează pentru un beneficiar și care este plătit exclusiv prin tichete de activități casnice, pe care le transformă apoi în bani. Totul e mijlocit prin ANOFM, iar, a nivel electronic, prin această platformă menționată mai sus pe care ANOFM abia ce a operaționalizat-o. Când spunem treburi casnice ne referim la munci necalificate și, mai exact, la o listă de 34 de activități pe care Guvernul a adoptat-o în completarea Legii 111/2022, care era, altminteri, mult prea extinsă ca reglementare inițială (de pildă, în mod eronat, se referea și la activitatea bonelor ca fiind muncă necalificată).
Ce treabă au angajatorii în treburile casnice ale angajaților lor?
Potrivit acestei legi, angajatorii le pot oferi salariaților lor tichete de activități casnice pe care aceștia din urmă să le folosească pentru a-i plăti pe cei care le fac diversele munci necalificate prin gospodărie - le fac curat, le calcă hainele, se ocupă de grădina lor, gătesc, se ocupă de animalele de companie, le spală mașinile ș.a.m.d.. Totodată, aceste activități ce intră sub spectrul Legii 111/2022 sunt ocazionale.
În cuprinsul normelor de aplicare ale acestei legi, adoptate prin HG 822/2022, s-au stabilit și demersurile pe care trebuie să le facă angajatorii pentru a putea acorda aceste tichete salariaților lor.
„Angajatorii prevăzuţi la art. 3 din Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, denumiţi în continuare angajatori, pot acorda angajaţilor proprii sub formă de primă sau bonus, în afară de salariul de bază stabilit, tichete de activităţi casnice, în format electronic sau în format fizic, pe suport hârtie, suportând valoarea nominală a acestora”, prevede, mai exact Legea 111, în forma ușor modificată de Guvern.
Pentru a-i sprijini pe angajați să beneficieze de munca acestor prestatori și, astfel, să petreacă mai puțin timp cu treburile casnice, să utilizeze acel timp pentru odihnă sau activități recreative, angajatorilor li s-a oferit, prin această lege, posibilitatea de a le da angajaților, ca beneficiu extrasalarial, astfel de tichete pentru plata lucrătorilor casnici, cu mici avantaje fiscale, așa cum vom vedea ceva mai jos.
„Angajatorii care achiziționează tichete de activităţi casnice emise în format fizic, pe suport hârtie, completează numele, prenumele şi codul numeric personal al fiecărui angajat care este în drept să utilizeze tichetul de activităţi casnice, în calitate de beneficiar casnic”, potrivit legii modificate. „Angajatorii care achiziționează tichete de activități casnice emise pe suport hârtie completează numele, prenumele și codul numeric personal ale fiecărui angajat care este în drept să utilizeze tichetul de activități casnice, în calitate de beneficiar casnic”.
Cine poate acorda tichete
Conform Legii 111/2022, angajatorii ce pot acorda aceste tichete sunt aceiași cu cei care pot acorda bilete de valoare, conform cu Legea 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare:- instituțiile publice centrale și locale;
- operatorii economici deținuți integral sau majoritar de stat;
- regiile autonome, societățile și companiile naționale, societățile, indiferent de forma de organizare și de proprietate;
- instituțiile financiare și de credit;
- organizațiile cooperatiste, societățile agricole și alte forme de asociere agricolă cu personalitate juridică;
- organizațiile non-profit și orice altă entitate care are statutul legal de persoană juridică constituită potrivit legislației române.
Atunci când stabilesc limita sumelor prevăzute pentru acest beneficiu în bugetele proprii, angajatorii vor trebui să ia în calcul valoarea nominală a tichetului de activități casnice, numărul de angajați care vor primi aceste tichete și numărul de tichete care vor fi acordate lunar sau anual angajaților, potrivit normelor de aplicare ale legii - HG nr. 822/2022.
Notă: Întrucât se vor oficializa în curând modificările pe Legea 111/2022, va urma apoi o modificare și a normelor sale de aplicare, adică a HG nr. 822/2022, operată tot prin HG.
Cât de des vor fi date salariaților și numărul acestor tichete casnice va face obiectul unei negocieri între angajator și organizația sindicală sau reprezentanții salariaților. Dar, ca în cazul oricăror alte avantaje extra oferite salariaților, angajatorii trebuie să aibă în vedere următoarele lucruri:
- ideal este ca și acestea să facă obiectul unei politici interne, alături de celelalte avantaje, unde să fie trecute condițiile în care acestea se acordă;
- să nu se facă discriminări între angajați.
„Super-ofertă” la acordarea tichetelor
Există în lege un beneficiu și pentru angajator. Mai exact, dacă va oferi cel puțin 600 de tichete de activități casnice unui singur angajat, respectiv cel puțin 9.000 lei într-un an calendaristic, va primi, în următorul an, 50 de tichete de activități casnice (750 lei) în mod gratuit. Acest bonus va fi înmulțit cu numărul de salariați care au primit peste 600 de tichete de activități casnice.
Cele 50 de tichete primite de angajator vor putea fi acordate oricărui salariat sub formă de primă sau bonus, fiind necesare datele de identificare ale acestuia.
Cum vor fi cumpărate aceste tichete de către angajatorii și care sunt taxele salariale aferente
Tichetele vor fi achiziționate de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de muncă (ANOFM) de către angajatori, pentru fiecare tichet urmând să plătească 15 lei. Aceste tichete vor trebui să aibă numele salariaților înscrise pe ele (ca beneficiari ai muncilor respective, mai exact) și vor fi supuse impozitării - impozitul pe venit de 10%. Acordarea tichetelor nu se supune însă și obligației de a plăti contribuții sociale. De asemenea, angajatorii nu trebuie să achite contribuția asiguratorie de muncă pentru aceste tichete. Practic, la costul tichetului angajatorul mai adaugă cei 10% pe care trebuie să-i vireze drept impozit, astfel că la acest moment vorbim de un cost total de 16,5 lei pentru fiecare tichet pe care angajatorul îl acordă angajatului pentru ca acesta să plătească muncile casnice prestate de cineva.După cum reiese din normele de aplicare ale Legii prestatorului casnic, după stabilirea unui buget pentru acest tip de beneficiu, angajatorii vor trebui să încheie un contract cu ANOFM, ce va cuprinde cel puțin următoarele elemente:
- necesarul total anual și eșalonarea lunară a tichetelor de activități casnice, după caz;
- datele și informațiile referitoare la salariați, pentru emiterea tichetelor nominale;
- precum și o cerere, al cărei format oficial se regăsește în normele de aplicare ale legii, la anexa nr. 6.
Înrolarea în platforma tichete.anofm.ro
Platforma electronică de evidență a activităților casnice, unde se pot înscrie beneficiarii, prestatorii, dar și angajatorii care vor să ofere ca beneficiu angajaților tichete pentru ca aceștia din urmă să plătească prestatori de munci necalificate în gospodărie este acum și funcțională.
Angajatorii se pot înregistra fie cu RoEID, fie prin autentificarea în doi pași, fie cu semnătura digitală, potrivit ghidului pus la dispoziție de ANOFM, operatorul platformei.
Odată creat contul în platformă, angajatorii pot:
- să încheie contractul obligatoriu cu ANOFM;
- să anexeze lista cu personalul angajat care va beneficia de tichete;
- să cumpere tichetele electronice sau în format tipărit pentru angajații lor;
- gestioneze tichetele achiziționate;
- să încarce tichetele cumpărate fizic;
- distribuirea tichetelor către angajați.
Salariatul va putea, după ce primește tichetele de la angajator și în termen de 12 luni de la data cumpărării lor de către angajator, să le folosească pentru a plăti munca necalificată prestată de un lucrător casnic.
Statul are de câștigat mai mult dacă angajatorii acordă tichete angajaților
Când angajatul își cumpără singur tichetele pentru a plăti munca prestatorilor casnici în gospodăria sa, acesta nu datorează niciun fel de impozit pentru sumele respective, plătind pe fiecare tichet 15 lei. Spre deosebire de biletele de valoare, pe acestea orice persoană fizică și le poate achiziționa în mod individual, pentru sine și familia sa.
În schimb, dacă angajatorul cumpără tichete pentru a le acorda ca bonus angajaților, care le vor folosi pentru a plăti muncile în gospodărie, statul câștigă 10% la fiecare tichet.