Salariații care obțin, pe fond, o soluție favorabilă și dreptul la despăgubiri, ar trebui să păstreze sumele primite până la pronunțarea unei soluții definitive și în apel

Codul muncii mai prevede că hotărârile pronunțate în fond (de prima instanță – Tribunalul competent material, teritorial și general) sunt executorii de drept, adică în cazul în care decizia de concediere este anulată și se dispune reintegrarea salariatului și plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale de care salariatul nu a beneficiat, angajatorul este obligat să pună în executare hotărârea, însă în același timp o poate ataca și poate solicita fie anularea sa, fie retrimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

O situație specială este cea în care angajatorul, care este obligat de prima instanță să reintegreze salariatul și să-i acorde o despăgubire egală cu drepturile salariale de care acesta nu a beneficiat din momentul concedierii și până la pronunțarea hotărârii pe fond, apelează respectiva hotărâre și Curtea de Apel competentă admite apelul și schimă parțial sau total hotărârea.

Admitem că, deși legislația incidentă prevede că cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă vor fi judecate cu celeritate, în practică, un astfel de litigiu durează cel puțin un an, deci în discuție sunt cel puțin 12 salarii.

Un angajator aflat într-o astfel de situație, adică a desființat un post și a concediat salariatul care-l ocupa, a fost obligat pe fond să achite despăgubiri egale cu salariile de care a fost lipsit salariatul din momentul concedierii și până la pronunțarea hotărârii, însă a fost admis apelul formulat și Curtea de Apel a constatat că nu a fost o concediere nelegală.

Respectând dispozițiile art. 274 din Codul muncii, angajatorul a achitat despăgubirile stabilite de prima instanță, însă în aceste situații, dispozițiile Codului muncii se completează cu cele ale Codului de procedură civilă cu privire la punerea în executare a unei hotărâri judecătorești care constituie titlu executoriu, dar care poate fi atacată cu apel sau recurs.

Astfel, în cazul conflictelor de muncă soluționate în primă instanță, deși Codul muncii prevede că sunt executorii de drept, punerea lor în executare se face pe riscul creditorului (în acest caz, al fostului salariat) și dacă titlul este ulterior modificat ori desființat, creditorul va fi ținut, în condițiile legii, să îl repună pe debitor în drepturile sale, în tot sau în parte, în funcție de soluția definitivă, potrivit art. 637 Codul de procedură civilă. 

Putem identifica trei situații posibile:

1. Salariatul concediat nelegal, potrivit hotărârii în fond, este reintegrat și nu solicită plata despăgubirilor până la finalizarea apelului.
2. Este reintegrat, solicită și încasează despăgubirile, iar în cazul în care apelul este admis restituie sumele încasate, fie din proprie inițiativă, fie la solicitarea expresă a angajatorului.
3. Este reintegrat, solicită și încasează despăgubirile, dar nu le restituie în cazul în care apelul este admis, angajatorul fiind obligat să se adreseze instanței competente pentru a solicita obligarea fostului salariat la plata (returnarea) despăgubirilor încasate în baza hotărârii în fond.

În cea de-a treia situație, Tribunalul București a admis cererea angajatorului și a constatat că „titlul executoriu care a stat la baza acordării acestor despăgubiri a fost ulterior desființat prin admiterea apelului și respingerea acțiunii pe fond, creditorul care a solicitat executarea pe riscul său, este obligat să îl repună pe debitor în drepturile sale, prin restituirea sumei de 32.452,33 lei, pe care a primit-o prin executarea hotărârii judecătorești pronunțată în primă instanță.” 

Deși a fost apelată, hotărârea fost menținută și în apel. Prin urmare, angajatul a trebuit să dea banii înapoi.

În primul rând, trebuie să avem în vedere atât raportul de subordonare, cât și dreptul angajatorului de a dispune concedierea salariatului, potrivit dispozițiilor Codului muncii, deci fără a fi necesară intervenția unei autorități în acel moment. Acesta este, în principal, motivul care stă la baza garanțiilor prevăzute de lege în cazul concedierilor, dar și în privința celorlalte conflicte de muncă, angajatorul fiind cel care trebuie să probeze atât temeinicia, cât și legalitatea deciziilor luate.

Fiind în discuție drepturi și obligații ale ambelor părți, Codul muncii oferă și angajatorului garanții în privința recuperării prejudiciilor suferite, deci nu se poate aprecia că ne aflăm în fața unui dezechilibru al drepturilor.

Să luăm, deci, situația unei concedieri în baza art. 65 din Codul muncii, respectiv desființarea postului. Avem, în primul rând, dreptul angajatorului de a stabili organizarea și funcționarea unității, respectiv dreptul de a stabili atât posturile necesare, cât și structura (organigrama) unității, dar și dreptul de a o modifica, conform propriei strategii.

În al doilea rând, Codul muncii impune respectarea unor condiții, de formă și de fond, pe care angajatorul trebuie să le aibă în vedere, dar prevede și dreptul salariatului afectat de a contesta, la instanța competentă, decizia de concediere, iar instanța sesizată va analiza probele pe care angajatorul are obligația de a le depune până la primul termen.

Pe baza actelor și probelor aflate la dosarul cauzei, instanța va constata dacă desființarea postului a avut la bază o cauză reală și serioasă, dar și dacă a fost efectivă, adică postul respectiv nu se mai regăsește în structura organizatorică a angajatorului.