Preþurile produselor alimentare din România s-ar putea majora, dupã aderarea României la Uniunea Europeanã, cu niveluri peste cele înregistrate în þãri precum Polonia, Ungaria sau Cehia, estimeazã Banca Naþionalã a României (BNR). Estimãrile companiilor de consultanþã ne indicã ºi procentele cu care produsele alimentare de bazã se vor scumpi, în unele cazuri - precum carnea, cu pânã la 50%. Aplicarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC) este vãzutã de BNR, în ultimul raport asupra inflaþiei, ca fiind un element de incertitudine în atingerea þintei programate de inflaþie pentru 2007, de 4% plus/minus un punct procentual.
"Efectul de venit indus de subvenþiile directe acordate fermierilor români, precum ºi convergenþa cãtre anumite niveluri de referinþã ale preþurilor vizate, în situaþia în care acestea sunt superioare celor aferente producþiei interne, ar putea amplifica presiunile inflaþioniste faþã de nivelul prevãzut în scenariul de bazã", se aratã în studiul BNR. Chiar ºi în cazul produselor alimentare cu preþuri mai mici decât cele din UE, care sunt exceptate de la prevederile PAC, sunt posibile majorãri de preþ din cauza cererii externe. O altã consecinþã a PAC este aplicarea politicilor comune din domeniul vamal, cu consecinþa creºterii preþurilor suportate de consumatori la aceste produse importate. Pentru România, impactul asupra preþurilor alimentare s-ar putea dovedi "mai important decât cel înregistrat în Polonia, Ungaria sau Cehia" dupã aderare, mai ales dacã avem în vedere ponderea relativ ridicatã la formarea valorii adãugate a sectorului agricol autohton, de 10%, faþã de 3-5% în þãrile menþionate. Însã, pe baza experienþei altor þãri, BNR anticipeazã cã aceste efecte vor avea un impact moderat în primii ani de la aderare.
Dupã aderare, preþurile au sãrit în Letonia cu circa 10%, în Ungaria cu 7%, în Estonia cu 5%, iar în Cehia cu 4%. La unele produse, precum zahãrul ºi uleiul, preþurile au crescut cu 50%. Perspectiva nu este îmbucurãtoare pentru bugetele românilor, dacã avem în vedere faptul cã, potrivit Coface, 40% din cheltuielile românilor se duc pe mâncare ºi bãuturã.
"Preþurile pentru produsele alimentare din România dupã aderarea României la UE vor cunoaºte o creºtere semnificativã diferenþiatã pe grupe de alimente. Astfel, produsele de bazã, cele de panificaþie ºi lactate vor cunoaºte o creºtere mai micã, de 10-20%, în timp ce pentru cele din carne acestea vor cunoaºte o creºtere dinamicã, cu pânã la 30-50%. Preþurile vor creºte direct proporþional cu cantitatea de energie electricã ºi gaz înglobatã în procesul de producþie", ne-a declarat directorul general al Coface România, Cristian Ionescu. Scumpirile vor fi generate nu doar de creºterea preþurilor utilitãþilor, gaz ºi energie electricã, dar ºi de intrarea în vigoare a normelor de securitate ºi igienã sanitarã, care vor obliga producãtorii la cheltuieli de investiþii ºi implementarea unor sisteme de producþie de calitate europeanã. Pe de altã parte, a punctat Ionescu, este de aºteptat ca, în 1-3 ani, sã se producã ºi majorarea salariilor lucrãtorilor din sectorul alimentar, situaþie care se va reflecta ºi ea în preþurile practicate.
Se aºteaptã ºi majorãri salariale peste inflaþie
Cât priveºte salariile, perspectivele nu sunt tocmai roz, dacã avem în vedere estimãrile Comisiei Naþionale de Prognozã (CNP). Astfel, câºtigul salarial real al unui român va creºte, anul viitor, cu 5,1%, cu 7,2% în 2008, cu 5,5% în 2009 ºi cu 4,8% în 2010.
Comentarii articol (0)