Modificări importante pentru afaceri sau pe plan profesional
Legea nr. 252/2022 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru completarea art. 47 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 742 din 22 iulie 2022
- De la 1 ianuarie 2023, poprietarii de clădiri nerezidențiale (persoane fizice sau juridice) vor trebui notificați de către organele fiscale locale că e necesar să le reevalueze pentru a achita cota obișnuită a impozitului local. În lipsa acestei notificări, proprietarului care nu a făcut reeevaluarea periodică necesară nu îi poate fi aplicată cota majorată a impozitului local.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 25 iulie 2022.
Ordonanța de urgență nr. 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investițiilor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienței energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari și întreprinderi mici și mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităților publice locale, precum și unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 721 din 18 iulie 2022
- IMM-urile, inclusiv microîntreprinderile, precum și întreprinderile mari vor putea accesa granturi de până la 500.000 de euro pentru a face investiții care să le ajute să-și eficientizeze afacerile din punct de vedere energetic. Printre altele, banii sunt pentru reabilitarea termică a clădirilor, schimbarea becurilor sau instalarea de prize pentru mașini electrice.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 18 iulie 2022.
Ordonanța nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 720 din 18 iulie 2022
- IMM-urile și microîntreprinderile care activează în domeniile construcții și alimentar pot cere, în curând, granturi de până la 500.000 de euro a face investiții în retehnologizare. Menționăm că acordarea sprijinului de stat va fi condiționată și de o cofinanțare din partea solicitanților.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 18 iulie 2022.
Legea nr. 220/2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 724 din 19 iulie 2022
- Anumite reguli speciale pentru insolvențe, care s-au aplicat în timpul stării de alertă, au fost reintroduse de vineri pentru încă un an. Printre prevederile actului normativ se numără și acela că solicitarea intrării în procedura insolvenței a redevenit opțională pentru datornici.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 22 iulie 2022.
Ordinul nr. 449/2022 al Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la soluţionarea alternativă a litigiilor, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 725 din 19 iulie 2022
și
Ordinul nr. 450/2022 al Autorității Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind unele măsuri de informare a consumatorilor cu privire la insolvenţa persoanelor fizice, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 725 din 19 iulie 2022
- Cele două ordine introduc noi obligații pentru persoanele juridice. Mai exact, din 18 august toți comercianții vor trebui să afișeze la loc vizibil un afiș prin care să le aducă la cunoștință consumatorilor despre soluționarea alternativă a litigiilor (SAL), iar din 17 septembrie, instituțiile bancare, cele nebancare (IFN) și casele de amanet vor avea obligația de a informa clienții despre procedurile de insolvență a persoanelor fizice.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 18 august 2022, respectiv 17 septembrie 2022.
Ordinul nr. 1.286/2022 al Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2.778/2020 privind competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor preliminare acesteia, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 733 din 21 iulie 2022
- În condițiile în care ANAF a descoperit recent peste 500.000 de persoane care au declarat venituri mult mai mici față de estimările făcute de inspectorii de stat, competența de verificare a Fiscului a fost extinsă, astfel autoritățile putând face mai multe verificări privind situația fiscală a persoanelor fizice. Mai exact, de verificarea situației fiscale personale se pot ocupa, mai nou, și structurile de inspecție fiscală persoane fizice din cadrul unităților subordonate direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 21 iulie 2022.
Legea nr. 240/2022 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 219/2015 privind economia socială, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 736 din 21 iulie 2022
- Legea stabilește că atestatul de întreprindere socială se acordă acelor întreprinderi sociale care alocă minimum 90% din profitul/excedentul realizat scopului social și rezervei statuare. Totodată, s-a stabilit că în calculul raportului de 1 la 8 al echității sociale față de angajați în privința salarizării va fi inclusă și remunerația administratorilor întreprinderilor sociale și de inserție.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 24 iulie 2022.
Ordinul nr. 1.669/2022 al Ministerului Finanțelor pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2022 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 723 din 19 iulie 2022
- Actul normativ aprobă sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2022 și prevede că anumite companii trebuie să transmită autorităților raportările contabile semestriale exclusiv online, până la data de 16 august 2022. Obligația îi vizează numai pe cei cu afaceri de peste un milion de euro.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 19 iulie 2022.
Modificări importante pe plan personal
Legea nr. 241/2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 736 din 21 iulie 2022
- Actul normativ stabilește majorarea limitelor amenzilor pentru lipsa rovinietei, începând din 20 august. Sunt vizate de modificări atât amenzile pentru mașinile mari de transport persoane și marfă, cât și amenzile pentru autoturisme.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 20 august 2022.
Ordonanța de urgență nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 720 din 18 iulie 2022
- Mamele cu venituri mici sau cele minore, printre altele, vor primi 2.000 de lei de la stat pentru micuții lor. Măsura se va aplica după ce va fi stabilită procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru nou-născuți. De acest ajutor de la stat vor beneficia și mamele refugiate din Ucraina.
- Detalii aici și aici.
- În vigoare de la 18 iulie 2022.
Legea nr. 220/2022 privind valorificarea adaptată a unor măsuri dovedite benefice pentru instituţiile din domeniul justiţiei instituite pe perioada stării de alertă declarate în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 724 din 19 iulie 2022
- Regulile speciale privind derularea proceselor civile care s-au aplicat în starea de alertă au fost reintroduse timp de un an, iar o parte dintre prevederile acestei legi se vor aplica și proceselor și executărilor silite începute anterior intrării în vigoare. Actul normativ mai conține o serie de măsuri aplicabile în domeniul executării pedepselor, al măsurilor educative și al altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 22 iulie 2022.
Ordinul nr. 924/2022 al Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru modificarea Metodologiei de acordare şi distribuire a voucherelor utilizate exclusiv pentru achiziţionarea de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Ordinul ministrului muncii şi justiţiei sociale nr. 1.263/2019, publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 725 din 19 iulie 2022
- Lista actelor necesare anumitor persoane cu dizabilități pentru acordarea voucherelor utilizate la achiziționarea de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces a fost modificată. Printre altele, de-acum, cererea pentru acordarea voucherului va trebui să fie însoțită de o copie a actului de identitate. Voucherele pe care le pot primi anumite persoane cu handicap, în valoare de aproape 5.000 de euro, pot fi folosite pentru achiziția a două sau mai multe dispozitive asistive.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 19 iulie 2022.
Legea nr. 248/2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 143/2021 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor
naturale nr. 123/2012, precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 737 din 22 iulie 2022
- În contextul în care clienții casnici ce doresc să se racordeze la rețeaua de energie electrică sau gaze naturale pot face asta în mod gratuit, legea stabilește un termen în care cei ce suportă din propriul buzunar cheltuielile aferente își vor recupera banii de la operatorul de distribuție. Concret, termenul este de cinci ani. Pe lângă clienții casnici, de rambursarea sumelor cheltuite cu racordarea la rețeaua de joasă tensiune beneficiază și persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale și instituțiile publice.
- Detalii aici.
- În vigoare de la 25 iulie 2022.
Comentarii articol (0)