Poate că formularea „suprataxarea muncii part-time” sună atotcuprinzătoare pentru cei care nu s-au familiarizat încă cu prevederile recentei OG nr. 16/2022, dar ea se referă, de fapt, doar la contribuția la sănătate și la cea pentru pensii.
Dacă salariul pe care îl primește angajatul part-time este mai mic de 2.550 lei pe lună, contribuțiile de pensii și sănătate vor fi de 638 lei, respectiv 255 lei, cuantumuri raportate la salariul minim brut de 2.550 lei, în vigoare la acest moment. Pentru cei care au salariile pe contractele part-time sub acest nivel, angajatorul va plăti diferențele de contribuții, începând cu veniturile lunii august.
Măsura suprataxării din OG 16/2022 nu vizează însă nici impozitul, nici contribuția asiguratorie de muncă, cotele de taxare aplicându-se, ca până acum, raportat la salariul din contract.
Util: Tot ce trebuie să știi la acest moment despre suprataxarea contractelor part-time