Codul muncii specifică, în mod expres, faptul că angajatorul este obligat să ofere salariatului un exemplar din contractul individual de muncă, înainte ca acesta să își înceapă efectiv activitatea. Legea este destul de clară aici: „un exemplar”, nu o copie. Fiecare dintre cele două părți ale contractului de muncă trebuie să rămână în posesia unui exemplar, iar obligația de a încheia contractul în formă scrisă este a angajatorului, desigur, nu a angajatului.
Exemplarul primit de salariat trebuie să aibă semnăturile ambelor părți, atât a salariatului, cât și a angajatorului, și nu e suficient ca el să fie doar văzut de angajat, ci trebuie să rămână la acesta.
De asemenea, legea e destul de clară în ceea ce privește momentul-limită până la care angajatul trebuie să aibă exemplarul său de contract: înainte de începerea efectivă a activității. Contractul nu poate fi înmânat lucrătorului după ce s-a prezentat la muncă.
Tot înainte de începerea muncii salariatul ar trebui să primească și să semneze fișa postului, dacă contractul de muncă nu conține deja o scurtă descriere a activității pe care o va presta. Prin intermediul fișei postului, salariatului i se prezintă sarcinile și/sau atribuțiile pe care le are la locul de muncă, iar, prin semnarea documentului, acesta și le asumă.
Conform Codului, anterior încheierii contractului, angajatorul are obligația de a informa persoana selectată în vederea angajării cu privire la clauzele esențiale pe care intenționează să le înscrie în contract (același lucru e valabil și când urmează să modifice contractul deja existent). Iar Codul aduce imediat o listă cu elemente obligatorii în această informare. Cea mai mare parte dintre ele se vor regăsi și în cuprinsul contractului.
Tot Codul muncii stabilește că această obligație de informare se consideră îndeplinită de către angajator la momentul semnării contractului individual de muncă. Prin urmare, odată ce candidatul a semnat contractul, se consideră că s-a făcut acea informare înainte. Mai mult decât atât, contractul trebuie să presupune o negociere, iar nu acceptarea de către angajat a unui set de clauze. Prin urmare, se presupune că angajatul are cunoștință de tot ce a semnat.