Pentru legitimațiile de serviciu acordate personalului din cadrul Autorității Vamale Române, s-au stabilit două modele. Unul este pentru aparatul central și altul este pentru structurile teritoriale. Acestea sunt semnate și ștampilate de președintele Autorității și trebuie vizate anual pentru a-și păstra valabilitatea.
„Legitimațiile de serviciu sunt nominale, atestă calitatea de angajat și au valabilitate pe întreg teritoriul național. Legitimațiile de serviciu sunt vizate anual pentru valabilitate, prin aplicarea pe verso a unui autocolant hologramă cu serie unică și care poartă inscripția VAMA, de către persoana responsabilă din cadrul Direcției organizare și resurse umane”, este precizat în ordin.
Iată cum arată cele două modele (față și verso):




În timpul programului de lucru, legitimația se poartă într-un ecuson transparent cu șnur albastru, însă cei care derulează controale o pot ține în portlegitimație.
„Personalul angajat este obligat ca, în timpul programului de lucru, să poarte legitimația de serviciu într-un ecuson de plastic prevăzut cu șnur albastru, pe care sunt aplicate, alternativ, inscripțiile VAMA și CUSTOMS cu font de culoare albă. Personalul angajat care desfășoară activități de supraveghere și control specifice poate opta să poarte legitimația de serviciu într-un portlegitimație din piele naturală de culoare neagră, cu dimensiunile 10 cm x 7 cm, prevăzut la interior, la partea superioară, cu un buzunar transparent pentru legitimație”, este explicat în document.
La încetarea activității, legitimațiile de serviciu trebuie să rămână la Direcția de organizare și resurse umane din cadrul Autorității Vamale Române.