Și pentru vânzarea produselor handmade ai nevoie de casă de marcat

Vorbim de obligația de a da bon fiscal, dar, de fapt, ne referim la obligația de a avea o casă de marcat, iar ea e prevăzută  de OUG nr. 28/1999: „Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale”.

Normele de aplicare ale acestei ordonanțe (HG nr. 479/2022) ne arată foarte clar, încă de la început, că în categoria operatorilor economici intră și persoanele fizice. Tot acolo găsim și următoarea precizare referitoare la comerțul ocazional:

De la obligația aceasta din OUG 28 avem și câteva excepții prevăzute în aceeași ordonanță (unele dintre ele sunt ușor detaliate în HG nr. 479/2022, așa că e obligatoriu să consulți hotărârea pentru a clarifica o situație sau alta):

• comerţul ocazional cu produse agricole din producţie proprie efectuat de către producătorii agricoli individuali, autorizaţi în condiţiile legii, în pieţe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate;
• vânzarea de ziare şi reviste prin distribuitori specializaţi;
• serviciul public de transport persoane cu metroul, precum şi serviciul public de transport local de persoane prin curse regulate, autorizat să fie efectuat în interiorul unei localităţi, pe bază de bilete sau abonamente tipărite, conform legii; serviciul public de transport persoane cu metroul este asimilat cu transportul local;
• activităţile pentru care încasările se realizează pe bază de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee, expoziţii, târguri şi oboare, grădini zoologice şi grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc şi altele similare;
• activităţile de asigurări şi ale caselor de pensii, precum şi activităţile de intermedieri financiare, inclusiv activităţile auxiliare acestora;
• activităţile desfăşurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăţi comerciale;
• vânzarea obiectelor de cult şi serviciile religioase prestate de instituţiile de cult;
• comerţul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine şi unităţile de alimentaţie publică, pe bază de comandă;
• serviciile de instalaţii, reparaţii şi întreţinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
• vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agenţiile de turism, definite potrivit legii;
• încasarea contravalorii energiei electrice şi termice, a gazelor naturale, a apei şi canalizării, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poştă şi curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de internet;
• efectuarea lucrărilor de construcţii, reparaţii, amenajări şi întreţinere de locuinţe;
• serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern şi internaţional, prestate de societăţi comerciale persoane juridice române, pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii;
• activităţile de jocuri de noroc desfăşurate cu mijloace tehnice de joc ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
• serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate ce funcţionează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
• comerţul de tip cash and carry desfăşurat de comercianţii care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul utilizării acestora ca produse consumabile.
• transportul rutier internaţional contra cost de persoane.

Discuția nu e despre tipul produselor, neapărat, cât despre caracterul ocazional sau nu al comerțului

Ca și în cazul celor care vând produse din casă de care vor să scape mai repede și pe care să obțină un bănuț, doi, discuția în cazul acestor produse handmade se face pe același teren: cam cât de des faci asta ca să știm dacă vorbim de comerț ocazional sau recurent, adică o veritabilă activitate economică, pentru care trebuie să ai înființat un PFA sau SRL. În acest sens, acum un an discutam cu un avocat pe tema vânzării de bunuri pe rețelele sociale - dacă vânzarea de bunuri are loc din când în când și nu se realizează în mod constant, iar bunurile sunt folosite în scop personal, persoanele fizice care fac astfel de vânzări „nu sunt considerate a fi comercianţi şi nu trebuie să fie organizate sub forma unei societăţi sau înregistrate ca PFA-uri”.

Așadar, dacă vinzi o brățară la mâna a doua sau una făcută chiar de tine, din perspectiva legii fiscale situația nu e diferită. Dacă începi să vinzi însă tot mai des brățări făcute de tine sau produse la mâna a doua, ți-ai făcut chiar o pagină specială pe social media pentru acestea ori, la un târg oarecare, toate produsele tale sunt însoțite de o etichetă similară, cu propriul brand, atunci va fi cam greu să dovedești că nu faci comerț ocazional.

Merită să citești și: Din 2022, obligația de garanție este în sarcina mai multor tipuri de vânzători decât până acum, inclusiv a meșteșugarilor și artizanilor neînregistrați