„Întrucât:
- art. 339 alin. 1 din Codul de procedură fiscală consacră o excepție de la art. 13 alin. 1 din OG 2/2001,
- printre regulile de interpretare a normelor juridice se numără și cea rezumată în cuprinsul adagiului «exceptiones sunt strictissimae interpretationis»,
- ca urmare a modificărilor aduse prin OUG 102/2022, art. 339 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede în mod expres faptul că termenul de prescripție de cinci ani se aplică în cazul contravențiilor prevăzute de titlul al XI-lea din Codul de procedură fiscală,
Amenzile prevăzute de Codul fiscal sunt, în esență, cele între 2.000 și 100.000 de lei pentru faptele legate de regulile accizelor (detaliate la articolul 449) și cele între 70 și 2.500 de lei pentru faptele legate de impozitele și taxele locale (detaliate la articolul 493, cu precizarea că unele amenzi pot fi mult mai mari în cazul persoanelor juridice).
Așadar, situația contravențiilor fiscale arată, în prezent, în felul următor:
- pentru amenzile din Codul de procedură fiscală, prescripția intervine după cinci ani de la faptă (regulă valabilă, însă, începând cu faptele săvârșite din 30 iunie 2022);
- pentru amenzile din Codul fiscal, prescripția intervine după șase luni de la faptă.
„Modificarea legislativă vine să alinieze termenul de prescripție fiscală cu cel în materia contravențiilor reglementate de Codul de procedură fiscală, dând astfel conținut atribuțiilor organelor de inspecție fiscală de a sesiza și sancționa săvârșirea unor contravenții.
Conform art. 117 din Codul de procedură fiscală, inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale (de cinci ani). Cu alte cuvinte, Fiscul are dreptul de a supune inspecției fiscale orice contribuabil într-o perioadă de cinci ani. Aflat în exercitarea atribuțiunilor sale -- spre exemplu, în cadrul unei inspecții fiscale care viza un an fiscal anterior (dar nu mai mult de cinci ani în urmă) --, organul fiscal era în imposibilitatea de a sancționa contribuabilul pentru contravenții săvârșite pe perioada inspectată, întrucât era depășit termenul de prescripție de șase luni, prevăzut anterior de legislație.
Mai exact, anterior intrării în vigoare a OUG 102/2022, art. 339 din Codul de procedură fiscală prevedea faptul că dispozițiile Titlului al XI-lea, Sancțiuni, se completau cu cele ale OG 2/2001, conform art. 13 alin. 1 din acest ultim act normativ, aplicarea amenzii contravenționale prescriindu-se în termen de șase luni de la data săvârșirii faptei”, a lămurit avocata de la Dobrinescu Dobrev SCA.