Acum câteva luni, Guvernul a schimbat termenul de prescripție al dreptului Fiscului de a aplica amenzi contravenționale de procedură fiscală - de la șase luni, acesta a fost extins la cinci ani. În acest context, am inclus în sinteza de față principalele informații pe care ar trebui să le știe orice firmă sau persoană fizică despre amenzile fiscale - atât cele din Codul de procedură fiscală, cât și cele din Codul fiscal. În prezent, amenzile pentru contravenții fiscale pot începe de la câteva zeci de lei și pot ajunge până la zeci de mii de lei, conform codurilor amintite.
1. În cazul amenzilor de procedură fiscală, dreptul de a sancționa se prescrie după cinci ani de la faptă. Dreptul inspectorilor de a aplica amenzile contravenționale prevăzute de Codul de procedură fiscală se prescrie, mai nou, după cinci ani de la data săvârșirii faptei, nu după doar șase luni, așa cum s-a stabilit prin OUG 102/2022. Modificarea
legitimează o practică deja folosită de autorități, prin care se aplică amenzi chiar dacă au trecut ani întregi de la săvârșirea unei contravenții de procedură fiscală.
2. Prescrierea după cinci ani se aplică, însă, numai faptelor săvârșite începând cu 30 iunie 2022. Chiar dacă autoritățile vor să acopere în acest fel o practică ce era considerată abuzivă, este extrem de important de reținut că noua regulă
nu se aplică retroactiv. Mai precis, prescrierea după cinci ani de la faptă, în cazul contravențiilor de procedură fiscală, se aplică numai începând cu faptele săvârșite din data la care a intrat în vigoare OUG 102/2022. Așa cum a confirmat, pentru avocatnet.ro, Alina-Adriana Arseni, Senior lawyer la Dobrinescu Dobrev SCA, este vorba de faptele
„săvârșite începând cu data de 30 iunie 2022”. Automat,
pentru faptele săvârșite până la 29 iunie 2022, prescrierea intervine tot în șase luni de la faptă.
3. Obligația de a plăti amenzile de procedură fiscală se prescrie tot în două luni de la aplicarea lor, dacă procesul-verbal nu e comunicat la timp. Noua regulă dată de Executiv vizează numai dreptul de a aplica amenzi de procedură fiscală, nu și obligația de a plăti amenzile de procedură fiscală. Astfel, obligația de a le plăti se prescrie, în continuare, după numai două luni de la aplicare, dacă procesul-verbal de contravenție nu este comunicat la timp.
4. Amenzile din Codul fiscal se prescriu, în continuare, după șase luni de la faptă. Altă clarificare importantă este că prescrierea după cinci ani de la faptă vizează strict amenzile din Codul de procedură fiscală. Pentru amenzile din Codul fiscal, prescrierea intervine mai departe după doar șase luni de la faptă, așa cum ne-au confirmat specialiștii.
5. Cu o singură excepție, pentru amenzile fiscale se aplică regimul general privind sancțiunile contravenționale. Sancționarea contravențională în domeniul fiscal se supune regimului general stabilit prin OG 2/2001,
singura excepție fiind termenul de prescripție de cinci ani introdus special pentru aplicarea amenzilor de procedură fiscală. Conform acestui act normativ, contravențiile instantanee se prescriu după șase luni de la săvârșirea faptei, în timp ce contravențiile continue se prescriu după șase luni de la încetarea săvârșirii faptei - cele două reguli sunt valabile, însă, din 30 iunie 2022, numai pentru amenzile din Codul fiscal. Totodată, orice amendă, chiar și una procedural-fiscală, poate fi contestată, în 15 zile de la primirea procesului-verbal, la judecătoria competentă.
6. Și amenzile fiscale pot fi plătite la jumătate în 15 zile. Din moment ce amenzilor fiscale li se aplică regimul general amintit mai sus, rezultă că e valabilă inclusiv regula potrivit căreia acestea pot fi plătite, la jumătate din minimul legal, în 15 zile.
7. Ce poți face pentru a împiedica amendarea, dacă fapta vizată e prescrisă. Dacă într-un control fiscal inspectorii vor să amendeze o firmă pentru o faptă care se dovedește a fi prescrisă, specialiștii spun că un dialog argumentat poate împiedica emiterea procesului-verbal de contravenție. Dacă inspectorii își mențin poziția, atunci contribuabilul ar trebui să menționeze în procesul-verbal de contravenție că nu este de acord cu sancțiunea și că va formula o plângere. Deși am scris acest articol înainte de apariția OUG 102/2022, sfaturile sunt valabile și acum, cu precizarea că firmele trebuie să verifice, după caz, ori termenul de prescripție de șase luni (amenzile din Codul fiscal), ori termenul de prescripție de cinci ani (amenzile din Codul de procedură fiscală), precum și data săvârșirii faptei.
8. Ce poți să faci pentru a obține anularea unei amenzi pentru o faptă prescrisă. Înainte de orice, este important ca firma să fie atentă atunci când este amendată pentru neîndeplinirea unei obligații de declarare și achitare a unui impozit. Trebuie verificat când a fost termenul-limită pentru îndeplinirea obligației și dacă dreptul Fiscului de a aplica o amendă s-a prescris (se verifică ori termenul de șase luni, ori termenul de cinci ani, în funcție de amenda fiscală aplicată;
atenție dacă data săvârșirii faptei este înainte de 30 iunie 2022). Astfel, în 15 zile de la primirea procesului-verbal, compania trebuie să formuleze o plângere la judecătoria competentă și să achite taxa judiciară de timbru. Această acțiune suspendă automat obligația de plată a amenzii și posibilitatea demarării unei executări silite. Totuși, lucrurile nu se termină neapărat la instanța de fond. Chiar dacă firma obține câștig de cauză în primă instanță, sunt șanse mari ca Fiscul să facă apel. Decizia instanței de fond devine definitivă după ce este confirmată de tribunal.
Comentarii articol (0)