Firmele și PFA-urile care activează în domeniul transportului alternativ de persoane (ridesharing) și care nu-și îndeplinesc obligațiile fiscale de angajatori, în relație cu șoferii lor, urmează să fie depistate printr-o declarație nouă, potrivit unui ordin oficializat recent. În urma verificărilor preliminare pe care le-a făcut, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a descoperit că numărul șoferilor care lipsesc din evidențele oficiale (adică pentru care nu se achită taxe salariale) se ridică la ordinul zecilor de mii. Citește articolul
Nerespectarea regulilor sistemului e-Transport, prin care se raportează transporturile rutiere de anumite bunuri, poate duce la sancțiuni usturătoare pentru contribuabilii vizați. În aceste condiții, firmele au la dispoziție anumite soluții pentru a evita sancționarea, sunt de părere specialiștii. Citește articolul
Unul dintre vicepreședinții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a declarat recent că acordurile de prețuri în avans (APA) urmează să capete o importanță mult mai mare în relația cu contribuabilii. Acesta a precizat că autoritățile au observat că existența APA asigură predictibilitate în privința obligațiilor fiscale ale firmelor și că, automat, elimină necesitatea inspecțiilor fiscale privind prețurile de transfer. Prin urmare, această schimbare de optică ar putea fi benefică pentru cei care fac demersuri pentru obținerea APA. Citește articolul
Un contribuabil a reușit să câștige definitiv în instanță un proces în care a contestat amenda primită de la Fisc pe motiv că a făcut plăți fragmentate de dividende, în baza a zeci de hotărâri ale adunării generale (AGA), pentru a evita limita zilnică legală pentru plăți în numerar. În esență, Tribunalul Giurgiu a stabilit că situațiile de acest gen nu se încadrează la ideea de plăți fragmentate, astfel că nu pot fi amendate. Chiar și în aceste condiții, contribuabilul respectiv nu recomandă practica în discuție. Citește articolul
Dintr-o speță prezentată recent de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reiese că, atunci când se identifică plăți fără obiect și fără documente justificative, inspectorii consideră că asociatul companiei a ridicat bani pentru scopuri personale. Automat, aceste sume sunt încadrate la categoria veniturilor din alte surse și sunt impozitate. Citește articolul
O schimbare importantă din practica verificărilor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pe domeniul prețurilor de transfer a fost semnalată recent de specialiști. Mai precis, în controalele derulate anul trecut, inspectorii s-au concentrat destul de des și pe calculul indicatorului de profitabilitate. Citește articolul
Banii primiți de la rude reprezintă sume neimpozabile asimilate donațiilor/darurilor, subliniază, într-un comunicat recent, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Însă asta atâta timp cât se poate dovedi proveniența sumelor. În cazul sumelor primite în numerar, trasabilitatea este mai dificil de urmărit decât în cazul sumelor primite prin transfer bancar, astfel că există riscul unei impuneri cu 70% dacă nu există documente justificative. Citește articolul
Autoritățile fiscale ar trebui să introducă un mecanism clar prin care firmele să poată confirma primirea somațiilor transmise de Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF), sunt de părere specialiștii de la EY România. Practic, dacă un contribuabil nu poate dovedi primirea somației, se consideră că a fost refuzată implicit colaborarea cu inspectorii DGAF, ceea ce poate duce la o sesizare penală și, eventual, la o pedeapsă cu închisoarea. Citește articolul
Autoritățile de la noi pregătesc de mai mulți ani o „revoluție digitală” în relația cu contribuabilii, care să ajute inclusiv pe partea de controale fiscale. În acest sens, din 2026 urmează trecerea la inspecții fiscale derulate majoritar în baza gradului de risc. Având în vedere că eficiența inspecțiilor este într-o scădere constantă de mai mulți ani, situația s-ar putea schimba radical din 2026. Citește articolul
Inspecțiile fiscale joacă un rol important în asigurarea conformității contribuabililor cu obligațiile fiscale, respectiv în combaterea evaziunii. Astfel, prin intermediul controalelor fiscale, statul urmărește să se asigure că toate taxele și impozitele datorate de către contribuabili sunt declarate și plătite în mod corect, contribuind astfel la creșterea veniturilor bugetare, alături de alte mecanisme de colectare. Într-un context economic marcat de deficit bugetar, creșterea încasărilor devine o prioritate, ceea ce duce inevitabil la intensificarea efectuării inspecțiilor fiscale. Citește articolul