Cu sau fără informația privind compensarea ori plata orelor suplimentare în CIM-uri, regulile privind efectuarea muncii peste program rămân aceleași

Întâi de toate, chiar dacă modul în care e compensată munca suplimentară nu se regăsea anterior în cadrul CIM și, cel mai probabil, nu se va regăsi nici de acum încolo în contractele deja încheiate, asta nu înseamnă că va exista o diferență de tratament între angajați în funcție de momentul încheierii contractului (CIM-uri de dinainte sau de după intrarea în vigoare a Legii 283/2022).

Faptul că o astfel de precizare („condițiile de efectuare și de compensare sau de plată a orelor suplimentare”) nu a făcut anterior obiectul informării și nici nu se regăsește în cadrul CIM sau că acum se regăsește nu înseamnă că munca suplimentară ar putea fi impusă sau că ea nu trebuie să se regăsească în evidența timpului de muncă ori că salariatului nu-i vor fi acordate drepturile conform legii. Această completare în CIM-urile încheiate de acum înainte înseamnă doar mai multă transparență față de angajat, pentru că, uneori, aceste drepturi ale angajaților atunci când fac ore suplimentare, nefiind aduse în discuție la nivel intern, fie nu le sunt cunoscute, fie nu sunt întotdeauna exercitate corespunzător, deși vorbim, în primul rând, despre o obligație a angajatorului în privința muncii suplimentare a angajaților.

Înainte de orice alte precizări, trebuie subliniat că putem discuta despre muncă suplimentară exclusiv în cazul contractelor de muncă cu normă întreagă, deci pentru contractele cu timp parțial nu avem o astfel de situație, fiind interzisă explicit de Codul muncii. Prin urmare, în CIM-urile cu normă parțială nu vom regăsi nimic în privința muncii suplimentare.

Astfel, cu sau fără precizări exprese în cadrul CIM, situația legală a muncii suplimentare rămâne neschimbată pentru toți salariații, iar celelalte dispoziții din Codul muncii se vor aplica în mod corespunzător, ca și până acum:

1. Chiar dacă avem o precizare în CIM privind condițiile de efectuare a muncii suplimentare, ne reamintim că în Codul muncii se prevede faptul că ea poate fi efectuată la solicitarea angajatorului și cu acordul salariatului.  
2. Munca suplimentară peste limita legală, prevăzută de art. 114 și 115 din Codul muncii, este interzisă. Prin contracte colective de muncă se poate deroga de la perioada de referință „standard” de patru luni, însă nu s-ar putea stabili nici că ar putea fi impusă, nici depășirea termenului privind compensarea prin acordarea de ore libere plătite și nici un procent sub cel prevăzut de art. 123 alin (2)
3. Prima opțiune rămâne compensarea prin acordarea de ore libere plătite în următoarele 90 de zile, iar numai în situația în care, în mod obiectiv și justificat, acest lucru nu ar fi posibil, vorbim de existența sporului la salariu
4. Munca suplimentară nu este muncă voluntară, ci ea va fi compensată în una dintre cele două variante, după caz
5. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu două zile de repaus, iar repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica. La efectuarea muncii suplimentare trebuie să ținem cont și de aceste lucruri. Oricum ar fi, regula generală presupune două zile consecutive de repaus săptămânal, fiind prevăzut și termenul pe ore, în situații de excepție. Dacă se atinge o durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore.

Orice angajator are obligația de a ține, la locul de muncă, evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orelor de începere și de sfârșit ale programului de lucru. Cu alte cuvinte, cel puțin din acest punct de vedere, angajatorul cunoaște foarte bine câte ore a prestat fiecare salariat, atât zilnic, cât și pe săptămână, având și obligația de a se asigura că timpul maxim de muncă nu este depășit și repausul zilnic și săptămânal este asigurat.

Atenție! Ne aducem aminte și de prescripția dreptului de a cere plata orelor suplimentare. Salariații cărora munca suplimentară nu le-a fost compensată în termenul maxim de 90 de zile din momentul prestării ei, potrivit art. 122 alin (1), au la dispoziție cel mult trei ani din momentul nașterii dreptului pentru a solicita angajatorului, inclusiv în instanță, plata acesteia. Termenul curge din momentul în care s-au împlinit cele 90 de zile amintite anterior și nu are relevanță dacă se mai află sau în într-o relație de muncă cu angajatorul respectiv.