Potrivit Legii nr. 448/2006, firmele care au cel puțin 50 de angajați au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, iar, dacă nu fac asta, au de plătit lunar către stat o sumă egală cu salariul minim brut înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Cu salariul minim brut situat în prezent la valoarea de 3.700 de lei, angajatorii vor plăti 3.700 de lei înmulțit cu numărul de posturi pe care nu au angajat persoane cu dizabilități, calculat potriviti legii.
Ca alternativă, angajatorii pot să plătească însă, lunar, către bugetul de stat, o sumă reprezentând echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut (1.850 de lei), înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentând diferența până la nivelul sumei amintite în paragraful de mai sus să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse și/ sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate autorizate.
Suma rezultată se declară lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, prin formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.
Instrucțiunile de calcul se regăsesc în Ordinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități nr. 1.001/2022.
De pildă, conform instrucțiunilor, procentul de 4% din numărul total de angajați se determină ca medie aritmetică rezultată din suma efectivelor zilnice de salariați din luna respectivă, inclusiv zilele de repaus săptămânal, zilele de sărbători legale și alte zile în care, potrivit dispozițiilor legale, nu se lucrează, împărțită la numărul total de zile calendaristice. În efectivele zilnice nu se includ salariații aflați în concediu fără plată, cei aflați în grevă, cei detașați la lucru în străinătate și nici cei ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate.
În ciuda legislației care încurajează integrarea persoanelor cu dizabilități în câmpul muncii, multe companii și instituții din România preferă să achite aceste sume de bani („amenzi”) în loc să angajeze persoane cu deficiențe de auz sau vedere, arată un material publicat la începutul acestui an de Europa Liberă. Statul și firmele private plătesc aproximativ 2,5 miliarde de lei sub forma acestei așa-zise amenzi în timp ce doar 6% din cei aproximativ 800.000 de adulți cu dizabilități sunt angajați.
Comentarii articol (2)