- titularul dreptului de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, indiferent unde este situat terenul în România și de categoria de folosință, în intravilan sau extravilan;
- locatar, în cazul în care terenul face obiectul unui contract de leasing financiar la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent;
- fiduciar, în cazul în care terenul face parte dintr-un patrimoniu fiduciar la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent
- în intravilan:
- pe ranguri de localităţi, identificate prin cifrele romane: 0, I, II, III, IV şi V;
- pe zone, identificate prin literele: A, B, C şi D;
- prin aplicarea unor coeficienţi de corecţie;
- în extravilan, în funcţie de categoria de folosinţă, identificate prin literele: A, B, C şi D, prin aplicarea nivelurilor prevăzute la art. 465 alin. (7) din Codul fiscal, înmulţite cu coeficienţii de corecţie corespunzători.
- pentru teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință „terenuri cu construcții” situat în zona A, valoarea de 12.279 lei/ha;
- pentru teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință „terenuri cu construcții” situat în zona B, valoarea de 10.197 lei/ha;
- pentru teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință „terenuri cu construcții” situat în zona C, valoarea de 7.708 lei/ha;
- pentru teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință „terenuri cu construcții” situat în zona D, valoarea de 5.274 lei/ha;
- pentru teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de „terenuri cu construcții”, valoarea variază de la 8 la 63 lei/ha, în funcție de zona fiscală și categoria de folosință (teren arabil, pășune, fâneață, vie, livadă etc.);
- pentru teren amplasat în extravilan, valoarea variază de la 4 la 61 lei/ha, în funcție de categoria de folosință (teren cu construcții, teren arabil, pășune, fâneață, vie, livadă etc.).
Firmele au obligația legală de a achita impozitul pe terenuri anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie, inclusiv, iar impozitul se datorează începând cu data de 1 ianuarie, până la data de 31 decembrie a anului fiscal.
În cazul în care firmele vor plăti integral impozitul pe terenuri până la data de 31 martie a anului de referință, atunci acestea vor putea beneficia de o bonificaţie de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. Spre exemplu, la nivelul municipiului București, potrivit dispozițiilor art. 5 din Hotărârea CGMB nr. 219/2022, bonificația pentru plata cu anticipație a impozitului pe terenuri până la data de 31 martie 2023 este de 10%.