În curând, companiile vor putea evita declanșarea unei inspecții fiscale dacă se conformează voluntar în urma primirii unei notificări de conformare de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Deși apariția notificării de conformare înainte de o potențială inspecție este considerată foarte bună de către autorități, specialiștii atrag atenția că măsura are unele probleme.
Conform OUG 188/2022, înainte de posibila selectare a unei firme pentru derularea inspecției fiscale, aceasta va fi anunțată, printr-o
notificare de conformare, că are 30 de zile la dispoziție să-și rezolve problemele identificate de ANAF. Modelul notificării și procedura de urmat de către inspectori și contribuabili
au apărut recent în dezbatere, sub forma unui proiect ordin, astfel că în curând măsura va putea fi operaționalizată.
La conferința anuală de fiscalitate organizată joi de EY România, Lucian Heiuș, președintele ANAF, a vorbit inclusiv despre notificarea de conformare, folosind sintagme precum
„o mișcare revoluționară” sau
„sună foarte bine”. Însă, chiar dacă ideea introducerii notificării de conformare este, în teorie, una bună,
procedura aferentă ar trebui gândită mai în detaliu de către autorități, pentru a fi cu adevărat de folos pentru companii.
În primul rând, îngrijorător este termenul de conformare de 30 de zile, care nu pare să fie suficient pentru ca firma să-și rezolve problemele într-un mod eficient.
„Veți avea, practic, doar 30 de zile la dispoziție să remediați eventualele deficiențe. Aș spune că e un termen scurt, e un termen critic și poate face diferența între a intra într-o inspecție fiscală și a amâna momentul la care începeți efectiv o inspecție fiscală”, a declarat, la același eveniment, Georgiana Iancu, Partener la EY.
În al doilea rând, modelul notificării de conformare apărut în dezbatere pare să indice că autoritățile nu vor fi tocmai explicite în acest document. Cu alte cuvinte, degeaba i se spune unei firme că există probleme cu o declarație fiscală dacă inspectorii fiscali nu detaliază concret ce este greșit și de ce.
„O altă chestiune care, din punctul nostru de vedere, prezintă relevanță este notificarea de conformare. Acel document pe care, teoretic, îl primești dacă în evidențele ANAF figurezi ca fiind contribuabil cu risc fiscal mare și document pe baza căruia, teoretic, ar trebui să vii și să-ți corectezi voluntar declarațiile și anumite tratamente fiscale aplicate și care au fost considerate de ANAF ca nefiind conforme într-un interval de 30 de zile. Acum, noi vedem două probleme cu această notificare de conformare. Prima problemă este că din ordinul care a fost supus dezbaterii publice rezultă că nu vor fi atât de detaliate informațiile în notificare. Și întrebarea care se pune este dacă primesc o notificare în care pur și simplu mi se spune «am identificat neconcordanțe pe declarațiile 394 și vă rugăm să le corectați»? Întrebați-mă să vă întreb dacă veți ști din start la ce se referă și dacă veți avea timp suficient să puteți să vă conformați la un nivel pe care să-l considere acceptabil cei de la ANAF? Astfel încât să nu ajungem în partea a doua a problemei, și anume faptul că, dacă nu se face această conformare, în mod obligatoriu trebuie să înceapă o inspecție fiscală la contribuabil. Ceea ce înseamnă că, în practică, această notificare de conformare, deși s-ar putea să nu furnizeze suficiente informații, să fie poate uneori un motiv, poate alteori o mare neînțelegere, dar care să ducă la sfârșitul zilei la o inspecție fiscală de fond”, a explicat Călin Stan, Avocat la Băncilă, Diaconu şi Asociații SPRL.
Specialistul a dat ca exemplu o problemă care ar putea fi identificată de ANAF în domeniul prețurilor de transfer. Într-o asemenea situație, sunt șanse mari ca firma să se trezească într-o cursă în care are șanse mici să învingă.
„Vă puteți închipui că primiți o notificare de conformare în care se spune că ANAF a identificat discrepanțe în ceea ce privește marja de profitabilitate? Și gândiți-vă ce înseamnă, în 30 de zile, să-ți dai seama de unde vine problema și s-o și remediezi, astfel încât să nu înceapă, în mod obligatoriu, inspecția fiscală la nivelul societății. E clar că, cel puțin pe zona de prețuri de transfer, notificarea aceea de conformare va însemna o muncă contracronometru pentru a evita riscul unei inspecții”, a adăugat Călin Stan.
În completare, Gabriela Băncescu, Director la EY, a sugerat și o potențială soluție la exemplul legat de prețurile de transfer -
contactarea inspectorilor ANAF, pentru a clarifica lucrurile, înainte de a face orice altceva:
„Aș recomanda, în primul rând, înțelegerea acelei notificări și o discuție în prealabil cu autoritățile. Și apoi, dacă este cazul, prezentarea unei documentații de prețuri de transfer și justificarea unei anumite poziții”. Desigur, o asemenea abordare ar trebui să fie bună indiferent despre ce problemă este vorba, nu doar în cazul prețurilor de transfer.
De principiu, inspectorul care întocmește notificarea va fi cel trecut în document ca persoană de contact pentru compania vizată.
Și trebuie precizat că, potrivit OUG 188/2022, inspecția fiscală (sau o verificare documentară) este obligatorie numai în cazul contribuabililor cu risc fiscal mare care nu se conformează în termenul de 30 de zile. Despre cei cu risc mediu sau mic nu este precizat nimic.
În altă ordine de idei, este important de știut că notificarea de conformare o să apară atât în cazul inspecțiilor fiscale, cât și în cazul
verificărilor situației fiscale personale a persoanei fizice.
Comentarii articol (0)