Așadar, nu se poate opta pentru a trece de la impozit pe profit la impozit pe veniturile microîntreprinderii în cursul anului. Trecerea se poate face doar la început de an fiscal.
De asemenea, în cazul persoanelor juridice, ținând cont de prevederile Codului fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2023, intrarea în sistemul de impunere a veniturilor microîntreprinderilor este opțională în următoarele situații:
- la înfiinţare: persoanele juridice nou-înfiinţate au posibilitatea de a opta să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor, începând cu primul an fiscal, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
- la data înregistrării în Registrul Comerţului:
- capitalul social al acesteia este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;
- are asociaţi/acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, incluzând şi persoana care se înfiinţează;
- în termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării este îndeplinită şi condiţia privind numărul de salariaţi, respectiv angajarea cel puţin a unui salariat;
- la data înregistrării în Registrul Comerţului:
- pe perioada desfăşurării activităţii: persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu data de 1 ianuarie a anului, în situația în care, la data de 31 decembrie a anului precedent, sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
- au realizat venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 500.000 euro (anterior anului 2023, plafonul a fost de un milion de euro);
- capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativ-teritoriale;
- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în Registrul Comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii;
- au realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi/sau management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
- au cel puţin un salariat;
- au asociaţi sau acţionari care deţin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, incluzând şi persoana care verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute pentru aplicarea sistemului;
- nu au mai fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor ulterior datei de 1 ianuarie 2023.