Regulamentul de aplicare a Codului rutier a fost modificat, potrivit unei hotărâri ce se aplică de vineri, astfel încât să reflecte schimbările apărute în ultima perioadă la legislația rutieră, dar și pentru a elimina unele interpretări neunitare ale acesteia. Mai exact, printre altele, au fost stabilite acum regulile de circulație în intersecțiile cu sens giratoriu și circuitul permiselor de conducere reținute de polițiști în funcție de natura abaterilor.
Astfel,
HG 130/2023, care se aplică de la apariția în Monitorul Oficial, respectiv din 17 februarie, vizează modificarea
Regulamentului de aplicare a Codului rutier, aprobat prin HG nr. 1.391/2006. Schimbările sunt în legătură cu multe aspecte ale circulației rutiere. Să le luăm pe rând:
1. A fost definită intersecția cu sens giratoriu și s-au stabilit regulile de circulație aplicabile în cazul acesteia. Astfel, intersecția cu sens giratoriu este definită ca intersecția dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale. După cum apare în noua hotărâre, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule vor trebui să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
2. S-a introdus posibilitatea ca
polițiștii de frontieră să facă verificări în evidența permiselor de conducere reținute și a sancțiunilor aplicate conducătorilor de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie.
3. S-a stabilit
circuitul permiselor de conducere reținute în funcție de faptele săvârșite de șoferi. Permisul de conducere, cu excepția celui eliberat de o autoritate străină, se înaintează la serviciul poliției rutiere care îl are în evidență pe șofer în vederea restituirii, în prima zi lucrătoare care urmează celei în care au fost efectuate mențiunile, dacă titularul acestuia nu a solicitat restituirea la nivelul acestei structuri ori reținerea documentului nu s-a făcut pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea autorităților, când perioada de valabilitate a permisului a expirat etc.
4. S-a redefinit expresia
„retragerea permisului de conducere”. Redefinirea era necesară, potrivit inițiatorilor, pentru a cuprinde toate cazurile în care se dispune măsura, prevăzute de Codul rutier. Retragerea permisului se poate aplica celor declarați inapți din punct de vedere medical sau psihologic ori în cazul în care șoferul nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentrației de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenței în organism a unor substanțe psihoactive, dar pare sub influența acestora.
5. A fost completat regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii
permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină.
6. S-a completat regulamentul cu prevederile necesare punerii în aplicare a beneficiului
reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce. Mai precis, în regulament scrie mai nou că
“cererea se depune în primele două treimi ale perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru care titularul permisului de conducere solicită reducerea”, nu că
“cererea se depune, după caz, până în a 30-a zi, respectiv a 45-a zi, inclusiv, a perioadei de suspendare”, cum era înainte.
7. S-au reglementat
marcajele pentru stațiile de tramvaie fără refugiu pentru pietoni. Administratorii drumurilor au o nouă obligație privitoare la amenajarea stațiilor de tramvaie (înainte erau obligații doar în legătură cu stațiile de autobuz și troleibuz). Concret, se reglementează marcajul format dintr-o linie în zig-zag pentru semnalizarea stațiilor de tramvaie.
Comentarii articol (7)