De puțină vreme, regulamentul de aplicare a Codului rutier a fost modificat prin hotărâre de Guvern, una dintre schimbările apărute acum câteva zile vizând extinderea listei situațiilor în care polițiștii pot elibera, la reținerea unui permis auto, o dovadă înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație.
Newsletter avocatnet.ro: 10 lucruri de știut astăzi! Primești gratuit, zilnic, în căsuța ta de email, sinteza zilei avocatnet.ro cu cele mai importante noutăți, știri și analize de context.
Astfel, potrivit HG 130/2023, care se aplică deja de câteva zile, s-a stabilit, printre altele, ce tip de dovadă înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează în două cazuri ce duc la reținerea, de către polițiști, a permisului auto, introduse acum aproximativ un an, prin OG 1/2022.
Mai exact, vorbim despre suspendarea dreptului de a conduce în cazul nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere sau depășirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale și în cazul circulației nejustificate a mașinilor pe banda de urgență a autostrăzilor.
Așadar, în cele două situații amintite mai sus, HG 130/2023 stabilește că dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.
Pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere sau depășirea, dacă asta generează un accident rutier fără victime, sau pentru circulația nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgență a autostrăzilor, sancțiunea constă în amendă din clasa a IV-a de sancțiuni (nouă - 20 puncte-amendă, adică amenzi între 1.305 și 2.900 de lei) și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile.
În plus, prin HG 130/2023 au fost clarificate oficial regulile circulației în sensul giratoriu, dar s-a stabilit și că șoferii care refuză testarea pentru alcool sau substanțe psihoactive se aleg cu permisul auto retras, ceea ce înseamnă că nu vor putea conduce timp de câteva ore.
Tot acum a fost completat regulamentul cu o serie de prevederi necesare punerii în aplicare a interdicției de a conduce autovehicule pe teritoriul României pentru titularii permiselor de conducere eliberate de o autoritate străină.
Mai multe detalii privind schimbările aduse de HG 130/2023 regulamentului de aplicare a Codului rutier pot fi citite în acest material.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (5)