CJUE: Firma ce deține Only Fans datorează TVA pentru sumele integrale plătite de fani către creatorii de conținut

Situația de fapt

Fenix este înregistrată în scop de TVA în Marea Britanie și deține platforma socială Only Fans, al cărui conținut este destinat adulților.

Pentru a accesa conținutul creat de un creator de conținut în platformă, fanii acestuia sunt obligați să plătească prin plăți punctuale sau prin plata unui abonament lunar. În plus, fanii pot plăti bacșișuri sau donații către creator.

În acest sens, Fenix percepe o taxă de intermediere de 20% din orice sumă plătită unui creator, virând acestuia suma netă, colectând (și plătind) TVA doar asupra sumei astfel reținute. Fenix a considerat că creatorul este responsabil pentru TVA aferentă sumei nete ce îi este virată lunar.

Organele fiscale din Marea Britanie au contestat acest lucru, considerând că Fenix acționează în nume propriu, acesta având obligația de a plăti TVA pe toată suma primită de la fani.

Fenix a susținut că art. 9a alin. (1) din Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 depășește art. 28 din Directiva de TVA, prevăzând că mandatarul (i.e. Fenix) care participă la o prestare de servicii pe cale electronică este considerat că a primit și a prestat serviciile menționate, chiar dacă identitatea furnizorului, care este mandantul (i.e. creatorul), este cunoscută. O astfel de dispoziție ar priva părțile de autonomia lor contractuală și ar face abstracție de realitatea comercială și economică, modificând fundamental răspunderea platformelor electronice (în calitate de intermediari) în domeniul TVA, transferând sarcina fiscală asupra acestora.

Concluziile CJUE

CJUE a hotărât că niciun element al unui serviciu prestat pe cale electronică nu este exclus din domeniul de aplicare al Directivei de TVA.

În ceea ce privește argumentul lui Fenix potrivit căruia dispoziția legală menționată mai sus transferă răspunderea pentru plata TVA către intermediar, cu încălcarea Directivei de TVA, avocatul general a precizat că tocmai această directivă a reglementat un astfel de transfer de răspundere, ale cărui reguli derivă din prevederea în cauză cu privire la serviciile prestate pe cale electronică.

CJUE a reamintit faptul că, pentru a considera că prestatorul de servicii furnizate pe cale electronică (i.e. creatorul) este indicat în mod explicit ca fiind prestatorul serviciilor respective de către o persoană impozabilă care participă la prestare (i.e. intermediarul), trebuie îndeplinite cumulativ două condiții:

1. factura emisă sau pusă la dispoziție de către fiecare persoană impozabilă care participă la prestarea serviciilor pe cale electronică trebuie să identifice serviciile respective și pe prestatorul acestora și
2. nota de plată sau chitanța emisă sau pusă la dispoziția clientului serviciilor trebuie să identifice serviciile prestate pe cale electronică și pe prestatorul acestora.

De asemenea, în cazul serviciilor prestate pe cale electronică printr-o rețea de telecomunicații, o interfață ori un portal, cum ar fi un magazin online de aplicații, se prezumă că persoana impozabilă care participă la prestarea respectivă acționează în nume propriu, dar pe seama prestatorului serviciilor respective, și, prin urmare, se consideră că aceasta este ea însăși prestatorul serviciilor respective atunci când autorizează plata sau livrarea serviciilor ori stabilește termenii și condițiile generale ale acestei prestări.

Astfel, când o persoană impozabilă care ia parte la prestarea unui serviciu pe cale electronică, prin exploatarea, de exemplu, a unei platforme de socializare online, are competența de a autoriza prestarea acestui serviciu sau facturarea sa ori de a stabili condițiile generale ale unei asemenea prestări, respectiva persoană impozabilă dispune de posibilitatea de a defini în mod unilateral elemente esențiale ale prestării, și anume realizarea sa și momentul în care aceasta va avea loc, sau condițiile în care contraprestația va fi exigibilă sau chiar normele generale ale prestării. În astfel de împrejurări persoana impozabilă trebuie considerată ca fiind prestatorul de servicii.

Prin urmare, chiar în situația în care clientul final al prestării este, în anumite cazuri, în măsură să cunoască existența mandatului și identitatea comitentului (i.e. creatorului), nu se poate considera că persoana impozabilă, care ia parte la prestarea de servicii (în speță, Fenix), acționează în nume propriu, dar în contul unei alte persoane, deoarece este necesar să se determine competențele de care dispune această persoană impozabilă în cadrul prestării la care ia parte.

Astfel, CJUE a concluzionat faptul că Consiliul nu a depășit limitele puterii sale de implementare în specificarea faptului că operatorul unei platforme, cum ar fi Only Fans, se prezumă a fi prestatorul serviciilor furnizate pe cale electronică.

În opinia noastră, această hotărâre ar putea avea un impact semnificativ asupra activității de intermediere a platformelor care facilitează prestarea unor servicii pe cale electronică între prestatorii efectivi și clienții finali ai acestora.

În concluzie, ce trebuie să reținem din această hotărâre este că o platformă ce intermediază o prestare de servicii pe cale electronică se consideră a fi ea însăși prestatorul serviciilor respective atunci când:

• factura emisă de către aceasta nu identifică serviciile prestate pe cale electronică și pe prestatorul efectiv al acestora;
• documentul care atestă plata clientului final nu identifică serviciile prestate pe cale electronică și pe prestatorul efectiv acestora;
• autorizează plata sau livrarea serviciilor ori stabilește termenii și condițiile generale ale acestei prestări, putând astfel defini în mod unilateral elemente esențiale ale prestării (i.e. realizarea sa și momentul în care aceasta va avea loc) sau condițiile în care contraprestația va fi exigibilă.