ACCES PREMIUM
De ce premium?
Inspecția fiscală: Într-un anumit termen, firma poate cere o decizie provizorie de impunere pentru a stopa acumularea accesoriilor
De câteva luni, companiile pot cere o decizie de impunere provizorie atunci când a trecut jumătate din perioada inspecției fiscale și încă n-au fost informate despre finalizarea verificării unei perioade și a unui tip de obligație fiscală. În aceste situații, autoritățile sunt obligate să emită decizii provizorii, iar avantajul lor este că stopează acumularea de accesorii pentru sumele suplimentare stabilite.
Articolul continuă mai jos
„În cazul în care contribuabilul/plătitorul nu a fost informat cu privire la finalizarea verificării unei perioade fiscale și a unui tip de obligație fiscală (...), acesta poate solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecției fiscale (...).La cererea contribuabilului/plătitorului, decizia de impunere provizorie se emite și se comunică în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, în cazul marilor contribuabili, sau în termen de cel mult 5 zile lucrătoare pentru ceilalți contribuabili/plătitori, în scopul stingerii obligațiilor fiscale suplimentare”, scrie în Codul de procedură fiscală
după modificările operate prin OUG 188/2022 pe final de decembrie 2022.
Jumătate din durata legală a inspecției înseamnă
90 de zile pentru contribuabilii mari,
45 de zile pentru contribuabilii mijlocii și
23 de zile pentru contribuabilii mici. Astfel, cei care se află într-o asemenea situație pot stopa acumularea de accesorii la sumele suplimentare, în condițiile în care inspecția continuă cu altă perioadă și alt tip de obligație.
„Emiterea deciziilor de impunere provizorie este utilă întrucât astfel pot fi stabilite cu mai mare celeritate obligațiile fiscale suplimentare aferente unui anumit tip de obligație fiscală și unei anumite perioade fiscale, chiar dacă inspecția continuă cu privire la celelalte tipuri de obligații fiscale sau la alte perioade fiscale din perioada supusă verificării în cadrul inspecției fiscale.Spre exemplu, dacă un contribuabil este supus unei inspecții fiscale având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale privitoare la impozitul pe profit și la TVA, iar echipa de inspecție fiscală a finalizat analiza privitoare la respectarea dispozițiilor referitoare la impozitul pe profit, contribuabilul are tot interesul să stopeze acumularea accesoriilor aferente acestui impozit, chiar dacă inspecția fiscală continuă în vederea verificării respectării și a dispozițiilor privitoare la TVA”,
a explicat, pentru avocatnet.ro,
Iacob Buga, Of Counsel, Dobrinescu Dobrev SCA.
Practic, prin solicitarea deciziei provizorii, firma
plătește mult mai puțin la stat decât dacă ar fi să aștepte decizia finală de impunere emisă atunci când inspecția fiscală se încheie cu totul. Asta deoarece, de multe ori, obligațiile fiscale accesorii se pot ridica la sume considerabile, prin raportare la obligațiile fiscale principale.
„Recomandăm companiilor să solicite pe parcursul unei inspecții fiscale emiterea unei decizii de impunere provizorie în special în ipoteza în care, cu ocazia prezentării informațiilor și documentelor pe parcursul inspecției fiscale, realizează că au aplicat un tratament fiscal eronat unor operațiuni semnificative, tratament care a condus la diminuarea considerabilă a unor obligații fiscale dintre cele care sunt verificate de către organele de inspecție fiscală”, ne-a precizat
Luisiana Dobrinescu, Managing Partner, Dobrinescu Dobrev SCA.
Modificările din ordonanța amintită sunt aplicabile și inspecțiilor fiscale care erau în curs de desfășurare la data de 29 decembrie 2022, nu doar pentru cele începute după intrarea în vigoare a noutăților.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.