Regulamentul Codului rutier a suferit o serie de modificări substanțiale în luna februarie, una dintre cele mai notabile schimbări apărute vizând clarificarea regulilor de circulație în sensurile giratorii. Acum, spre deosebire de ce se întâmpla anterior, legislația privind circulația în sensul giratoriu ar trebui să fie mai clară, iar soluțiile date în cazul accidentelor rutiere petrecute în acest tip de intersecții să fie aceleași.
În primul rând, odată cu apariția
HG 130/2023, acum câteva zile,
regulamentul de aplicare a Codului rutier a fost modificat, astfel încât el conține acum definiția intersecției cu sens giratoriu.
Concret, regulamentul definește acum intersecția cu sens giratoriu ca fiind intersecția dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.
Apoi, regulamentul stabilește acum că, în cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule
trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
De asemenea, șoferii sunt obligați să acorde prioritate de trecere atunci când urmează să pătrundă într-o intersecție cu circulație în sens giratoriu față de cei care circulă în interiorul acesteia.
De fapt, regula generală este, potrivit
Codului rutier, că, în intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare,
vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.
În fine, în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu, este interzisă oprirea voluntară a vehiculelor. Este considerată oprire imobilizarea voluntară a unui vehicul pe drumul public, dacă aceasta se încadrează într-o durată de cel mult cinci minute.
Era nevoie de ajustarea regulilor circulației în intersecțiile cu sens giratoriu, potrivit guvernanților, deoarece ele nu erau suficient de clare și, în mai toate cazurile, generau interpretări diferite în cazul accidentelor auto petrecute acolo.
Odată cu clarificarea regulilor de circulație în sensurile giratorii au apărut mai multe alte schimbări la regulamentul Codului rutier. De pildă, au apărut regulile în baza cărora se poate aplica
interdicția de a conduce mașini pe teritoriul țării noastre pentru șoferii ce dețin permise de conducere străine și au apărut mai multe cazuri în care se eliberează
dovadă înlocuitoare a permisului auto cu drept de circulație.
Comentarii articol (2)