Dreptul lucrătorului cultural profesionist de a constitui sau de a adera la o asociaţie profesională - comparație între reglementări

Legea 367/2022 include în categoria persoanelor care pot constitui un sindicat sau pot adera la unul din cadrul sectorului de activitate corespunzător și lucrătorii independenți, fără a distinge între aceștia, deci are aplicabilitate generală.

Legea dialogului social definește lucrătorul independent ca fiind „persoana care desfășoară o activitate, meserie sau profesie independentă, are calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale și/sau care nu are calitatea de angajator”.

Majoritatea dispozițiilor privind modul de înființare, organizare și funcționare al asociațiilor care, cel puțin teoretic, ar putea fi înființate în baza OUG 21/2023, sunt identice cu cele privind înființarea, organizarea și funcționarea organizațiilor sindicale, însă sunt și diferențe care, aparent, vor bloca chiar atingerea scopului declarat.

• În primul rând, pentru constituirea unei astfel de asociații este necesar un număr de cel puțin 30 de lucrători înscriși în registru, etapă care presupune o altă serie de acțiuni și obținerea unor documente suplimentare.

Prin comparație, dacă nu ar fi acționat ca reglementare specială, numărul minim al celor care ar fi putut constitui o organizație cu ajutorul căreia să-și apere colectiv drepturile (L 367/2022) ar fi fost de 20, adică mai mic cu o treime.

• Reprezentativitatea asociațiilor profesionale poate fi constatată de către instanța competentă, aspect similar cu cel prevăzut pentru organizațiile sindicale, însă procentul este diferit, fiind prevăzut un prag minim de 30% atât pentru asociații, cât și pentru federații.

Comparând cele două forme de organizare, în cazul sindicatelor este prevăzut un procent minim de 35% din numărul total al lucrătorilor din unitate, iar pentru federații 5% din numărul total al lucrătorilor din sectorul respectiv de activitate.

Astfel, șansele de a negocia colectiv la nivel sectorial ar fi fost mult mai mari dacă lucrătorii din cultură nu ar fi fost eliminați din categoria celor prevăzuți de Legea 367/2022.

În același timp, din cauza lipsei de claritate a normelor juridice incidente, vor exista dificultăți și în privința stabilirii numărului total al lucrătorilor din sectorul cultural în cazul constatării reprezentativității organizațiilor sindicale, nefiind stabilit concret dacă vor fi sau nu incluși și lucrătorii independenți.

• Chiar dacă teoretic o asociație profesională ar putea deveni reprezentativă, lipsesc dispozițiile privind înființarea organizațiilor beneficiarilor și modul în care acestea ar putea fi reprezentative pentru a încheia o „înțelegere” colectivă.

Putem aprecia că în cazul în care un singur beneficiar ar încheia contracte cu doi sau mai mulți lucrători culturali profesioniști o înțelegere colectivă ar fi posibilă, însă pentru a fi aplicabilă la nivelul întregului sector trebuie să existe un partener de dialog la același nivel.

• Implicarea unei instituții sau autorități publice în cadrul unui proces de negociere colectivă este, de asemenea, în contradicție cu sensul negocierii, iar în acest caz Ministerul Culturii este și cel care administrează registrul lucrătorilor culturali profesioniști, în sensul aprobării sau respingerii solicitărilor.

Concluzionând, deși o mare parte a dispozițiilor care reglementează dialogul social, potrivit Legii 367/2022, sunt preluate într-un act normativ care urmărește reglementarea cu caracter special a relațiilor contractuale care pot fi încheiate de lucrătorii din sectorul cultural, nerespectarea normelor de tehnică legislativă fac imposibilă aplicarea lor și restrâng chiar unele drepturi constituționale.

Potrivit dispozițiilor legale, Ordonanța de urgență trebuie adoptată de Parlament, acesta având posibilitatea de a aduce modificările necesare și de a o pune în acord cu celelalte dispoziții legale sau chiar de a o respinge, însă efectele restrângerii drepturilor până în acel moment sunt ireversibile.