Analiză: Aderarea la un sindicat a lucrătorilor independenți: Un pas înainte pentru cei care nu lucrează în baza unui contract de muncă

În noua lege a dialogului social, lucrătorul independent, adică cel care desfășoară o activitate, meserie sau profesie independentă și care nu e la rândul său angajator, dobândește dreptul de a constitui, alături de alții, sau de a adera la un sindicat. Legea 62/2011 nu prevedea această posibilitate, deși s-a spus încă din 2015 că referirea doar la salariați din Legea 62 lege era restrictivă.

Flexibilizarea relațiilor de muncă, un fenomen real și actual determinat atât de schimbările produse la nivel tehnologic, cât și de cele care privesc mobilitatea forței de muncă, are ca rezultat firesc și o modificare a cadrului legal, așa cum s-a întâmplat în Legea 367/2022 privind dialogul social. 

Codul muncii a fost și el modificat și prevede acum posibilitatea stabilirii, în principiu de comun acord, a unor programe individualizate de lucru, adică o flexibilitate a modului de organizare a timpului de muncă.

Pe lângă aceste schimbări legislative, ele vizând exclusiv relațiile sau raporturile de muncă, în privința persoanelor care activează ca lucrători independenți, deci  nu în baza unui contract ori raport de muncă și nu sub autoritatea exclusivă a angajatorului, dreptul de asociere era limitat, nefiind posibilă participarea lor propriu-zisă în cadrul dialogului social, sub umbrela vechii Legi a dialogului social.

În majoritatea directivelor europene însă se face referire și la acești lucrători independenți, ei fiind incluși în de cele mai multe ori în aceeași categorie cu salariații, chiar dacă, cel puțin din punct de vedere fiscal, pot exista unele diferențe.

În actuala Lege a dialogului social avem și o definiție a acestor lucrători, respectiv „persoana care desfășoară o activitate, meserie sau profesie independentă, are calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale și/sau care nu are calitatea de angajator” și, astfel, distingem clar cine intră și cine nu intră în această categorie.

Practic, chiar dacă nu are încheiat un contract individual de muncă, dar desfășoară o activitate, meserie sau profesie independentă și are calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale, deci achită contribuțiile la nivelul stabilit prin actele normative fiscale incidente, o astfel de persoană este un lucrător independent. PFA-ul este un lucrător independent, de exemplu.

În același timp, pentru că avem și o condiție în ultima parte a definiției dată în Legea 367, persoana respectivă nu poate avea în același timp și calitatea de angajator, adică în momentul în care angajează un salariat pentru a presta același tip e activitate, pierde calitatea de lucrător independent și devine angajator.

Includerea acestor persoane în categoria celor care pot înființa un sindicat sau pot adera/se pot înscrie la/într-o organizație sindicală reprezintă, în primul rând, o recunoaștere a dreptului constituțional recunoscut celor care muncesc de a participa, în mod colectiv, la toate formele de dialog social.

Facem distincție între dreptul oricărui cetățean de a lua parte la procesul decizional, potrivit Legii 52/2003, și dreptul celor care prestează o muncă remunerată de a participa, prin reprezentanți aleși ori desemnați, la dialogul social, care cuprinde „toate formele de negociere, consultare sau schimbul de informații între reprezentanții Guvernului, ai angajatorilor și ai angajaților/lucrătorilor, în probleme de interes comun privind politica economică și socială”, atât bipartit, cât și tripartit.

În continuare, lucrătorii independenți se pot asocia în mod liber și potrivit OG 26/2000, însă acum au și posibilitatea de a înființa o organizație care vizează inclusiv activitățile lucrative sau de a se înscrie în una existentă în cadrul sectorului de activitate corespunzător.

Și aici sunt mai multe aspecte pe care lucrătorii independenți le vor avea în vedere, plecând de la condițiile privind înființarea unei organizații și continuând cu structura sectoarelor de activitate, așa cum sunt ele definite prin hotărâre de Guvern.

În primul rând, varianta înființării unei astfel de organizații sindicale cu un număr minim de 10 lucrători din aceeași unitate este foarte puțin probabilă, fiind vorba despre lucrători independenți, însă este posibilă a doua situație, cea în care cel puțin 20 de lucrători, din unități diferite, înființează o organizație sindicală în cadrul unui sector de activitate.

În paralel, legea oferă posibilitatea lucrătorilor independenți de a se înscrie într-o organizație sindicală existentă în cadrul sectorului de activitate corespunzător activității, meseriei sau profesiei pe care o exercită, caz în care vor beneficia de toate drepturile membrilor existenți, având însă și aceleași obligații, potrivit statutului organizației.

Astfel, din momentul în care înființează o astfel de organizație ori se înscriu în una, lucrătorii independenți vor putea participa, prin reprezentanții aleși potrivit regulilor stabilite de fiecare organizație, la dialogul social care se desfășoară la toate nivelurile, potrivit Legii 367/2022 și a ansamblului normativ din care aceasta face parte.