„Persoanele încadrate cu contract individual de muncă sau aflate într-un raport juridic de muncă, funcționarii publici și funcționarii publici cu statut special, membrii cooperatori și agricultorii, lucrătorii independenți, în condițiile legii, au dreptul, fără nicio îngrădire sau autorizare prealabilă, să constituie și/sau să adere la un sindicat”, prevede Legea 367/2022.
Legea 62/2011, legea valabilă anterior, nu făcea referiri la lucrătorii independenți ca având dreptul de a forma sau adera la un sindicat. Dar includerea lor în schemă era necesară, întrucât Convenţia Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 87/1948 şi directivele europene în materie menționează noţiunea de „lucrător”, care este mult mai largă decât cea de „salariat”, spuneau parlamentarii care au propus includerea lor în Legea 367.
„OIM – prin Memorandumul tehnic din ianuarie 2015 – comentarii tehnice referitoare la Legea nr.62/2011 - atrăgea atenţia ca definiţia angajatului «nu a putut surprinde varietatea modelelor emergente de organizare a muncii prin care serviciile sau bunurile sunt produse în România.» Pe de altă parte, asistăm la un fenomen la nivel european şi în egală măsură în România la diversificarea relaţiilor de muncă şi la o serie de raporturi de muncă atipice care sunt reglementate de lege”, se menționa în raportul care a însoțit propunerea de adoptare a noii legi.
Aceasta definește lucrătorul independent ca „persoana care desfășoară o activitate, meserie sau profesie independentă, are calitatea de asigurat în sistemul public de asigurări sociale și/sau care nu are calitatea de angajator”.