ACCES PREMIUM
De ce premium?
Specialistul răspunde
La ce categorie de risc fiscal se încadrează o firmă corectă care înregistrează pierderi? Răspunsul ANAF
Într-o formă sau alta, autoritățile sunt mereu cu ochii-n patru atunci când vine vorba de companii care înregistrează pierderi. De ce? De principiu, pentru că o firmă cu pierderi plătește la stat taxe și impozite mai mici decât una care este profitabilă. De altfel, situația firmelor cu pierderi a fost readusă recent în discuție, din perspectiva gradului de risc pe care-l prezintă, iar specialiștii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au dat de înțeles că acestea sunt ținute sub observație de inspectori.
Articolul continuă mai jos
Concret, la
un webinar organizat recent de Deloitte România, s-a adus în discuție
încadrarea de risc a companiilor care, deși își îndeplinesc la timp obligațiile declarative și de plată, figurează cu pierderi fiscale. Pe scurt, firmele corecte care au pierderi se încadrează, de principiu, la risc scăzut, dar sunt ținute sub observație și se pot aștepta chiar la o vizită a inspectorilor.
„Am putea spune că s-ar încadra la un risc minim. Pentru că și pierderea respectivă trebuie analizată din punctul de vedere al componenței. Eventual, pentru eliminarea riscului, se poate efectua un control inopinat - se văd componența pierderii, categoriile, cauzele și așa mai departe. Pot să fie și cauze obiective. De exemplu, contribuabilul respectiv poate a efectuat o investiție și atunci pierderea provine din amortizarea înregistrată, aferentă investiției. Prin urmare, nu este o pierdere care să justifice riscul respectiv. În realitate, contribuabilul nu are un risc real, dar are un risc provenind din această înregistrare. Este sub observație, dar nu este un risc astfel încât să fie selectat în programul de control pentru o inspecție fiscală”, a explicat la eveniment
Daniela Teodoru, Director general în Direcția generală coordonare control fiscal a ANAF.
Cel puțin în anii recenți, subiectul companiilor care înregistrează pierderi a fost adus în discuție, în câteva rânduri, într-un context sau altul. De exemplu, în 2018, în programul de guvernare al Executivului condus de Viorica Dăncilă era precizat că
ANAF va monitoriza atât companiile care înregistrează pierderi mai mulți ani la rând, cât și companiile care sunt „pe zero” (n-au nici profit, dar nici pierdere). Nu știm, însă, dacă măsura a și fost implementată până la urmă.
Iar astă-toamnă, specialiștii de la NNDKP
atrăgeau atenția asupra pierderilor din perspectiva prețurilor de transfer. De ce? Aparent, opinia inspectorilor ANAF este că firmele care fac parte dintr-un grup multinațional n-ar trebui să înregistreze pierderi, astfel că pierderile sunt „atacate” acolo unde sunt găsite.
„ANAF consideră, practic, că, dacă ești parte dintr-un grup multinațional, nu ai voie să faci pierderi în România, ci trebuie să fii constant în profit. Dacă faci pierderi, ei vin și atacă această pierdere pe reguli de prețuri de transfer. Aceste inspecții pe prețuri de transfer și atacarea pierderilor fiscale sunt rezultatul creșterii procentului de analize documentare pe care ANAF le face”, a precizat sursa citată.
Informația a fost confirmată, de altfel, și de
un consultant fiscal care a scris recent despre factorii care pot influența gradul de risc al unei companii.
„În general, nicio entitate nu ar trebui să tolereze înregistrarea de pierderi în mod continuu, pe o perioadă lungă. O entitate independentă (care nu este parte a unui grup) care înregistrează pierderi recurente va înceta, la un moment dat, să își desfășoare activitatea. Pe de altă parte, în cadrul unui grup de entități, o entitate care înregistrează pierderi își poate continua activitatea dacă respectiva activitate este benefică pentru întreg grupul. În acest context, situații în care societăți înregistrează în mod repetat pierderi ar putea atrage atenția administrațiilor fiscale, care ar putea dori analizarea cu atenție a prețurilor de transfer practicate de respectiva entitate și cu atât mai mult în cazurile în care grupul este profitabil”, a explicat Andreea Florian.
În fine, e bine de reținut și că, în contextul digitalizării activității ANAF,
corectitudinea informațiilor raportate de contribuabili va fi esențială la calcularea riscului fiscal. Mai exact, autoritățile de la noi vor să implementeze, începând din 2026, un sistem de clasificare și administrare a contribuabililor în funcție de gradul de risc asociat fiecăruia. Acel sistem va ușura semnificativ misiunea ANAF de a depista firmele care figurează cu probleme fiscale, precum pierderile.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.