Astăzi avem marcate în calendar atât Ziua sindicalistului, cât și Ziua salariului minim, prilej cu care ne amintim de legătura extrem de strânsă între cele două elemente: organizarea colectivă a salariaților și valoarea minimă a contraprestației pe care fiecare lucrător trebuie să o primească după ce a prestat o activitate, în beneficiul și sub autoritatea unui angajator, contraprestație care, în mod normal, trebuie să reflecte rezultatul negocierii. Cu această ocazie ne amintim, totodată, că România este la coada clasamentului în materie de salariu minim în Uniunea Europeană (UE) și în materie de nivel de taxare a salariului minim. Cum nivelul de sindicalizare este scăzut în România, celor mai mulți angajați români neaplicându-li-se niciun contract colectiv de muncă, România va trebui să stabilească salariul minim în funcție de un reper pe care nici nu-l avem încă stabilit la nivel oficial.
Toate actele normative, direct sau indirect, indică gradul de vulnerabilitate al salariatului în cadrul relației de muncă, iar singurul moment în care este recunoscută egalitatea dintre părți este cel al negocierii colective.
Astfel, actele normative au rolul de a încuraja acest tip de negociere, adică de a aduce părțile în punctul de echilibru al relației de muncă, ținând cont atât de dependența salariatului care rezultă din încheierea contractului individual, dar și de a compensa puterea financiară scăzută a salariaților în mod individual.
Practic, pentru a beneficia de suportul necesar oricărei negocieri, individuale sau colective, salariații au nevoie de resurse financiare, acestea fiind aproape imposibil de asigurat în mod individual.
Organizarea colectivă a salariaților este recunoscută atât la nivel internațional și european, cât și la nivel național, libertatea de asociere în sindicate fiind garantată de Constituție.
Mai mult, pe lângă dreptul de asociere în sindicate (art. 40 alin 1 din Constituție), este garantat și dreptul la negociere colectivă al salariaților, iar Legea dialogului social prevede chiar sancțiuni dure în cazul împiedicării exercițiului dreptului de liberă asociere, respectiv amenda de la 30.000 de lei la 50.000 de lei.
În același timp, pentru că există o legătură directă între dreptul de asociere și organizare colectivă a lucrătorilor, cel la echilibru între viața personală și cea profesională și cel privind garantarea unui salariu minim brut care să asigure, potrivit art. 23 alin (3) din Declarația universală a drepturilor omului, o existență conformă cu demnitatea umană, contraprestația minimă se raportează la o medie de cel mult opt ore de muncă pe zi.
Cu alte cuvinte, pentru a-și asigura acea existență conformă cu demnitatea umană, o persoană ar trebui să lucreze cel mult opt ore/zi.
Directiva privind stabilirea unui principiu/mecanism care să asigure un salariu minim adecvat la nivelul UE confirmă legătura dintre organizarea colectivă a salariaților, concretizată prin încheierea contractelor colective de muncă și salariul minim la nivelul fiecărui stat membru.
Astfel, cele două repere, salariul mediu și salariul median, vor fi utilizate de statele în care sunt mai puțin de 80% dintre lucrători acoperiți de un contract colectiv de muncă, iar România are toate șansele să aplice acest mecanism, fiind destul de timidă intenția lucrătorilor de a se asocia sau de a se organiza în mod colectiv pentru a-și negocia drepturile și a-și promova interesele profesionale.
România se află, teoretic, pe penultimul loc în clasamentul UE privind salariul minim brut, însă atunci când ne raportăm la net (adică banii încasați efectiv), ocupăm ultima poziție, având cel mai ridicat nivel de taxare a muncii pentru salariat (aprox. 42,5% din brut) la nivel european.
În același timp, diferența uriașă între salariul mediu brut și salariul minim brut are efecte și pe termen lung, ținând cont de modul în care este calculat punctajul pe baza căruia se stabilește dreptul la pensie.
Practic, salariul mediu brut în luna martie (2023) a fost de 7.290 de lei, în timp ce salariul minim pe care îl încasează peste 2 milioane de salariați (datele din dec 2022 – în prezent este estimat un număr de 2,7 mil. de salariați) este de 3.000 de lei. Aveam, în luna martie un salariu minim care reprezenta 41% din salariul mediu, iar aplicarea procentului de 50% ar însemna o creștere cu aproximativ 9% din salariu mediu brut, adică aproximativ 650 de lei la brut și aproximativ 373 de lei la net.
În mod oficial, în România nu a fost calculat încă salariul median
Corelarea salariului minim cu cel mediu are, așa cum aminteam, efecte și pe termen mediu și lung, iar aici avem în vedere modul de clacul al pensiilor, acesta fiind legat de salariul mediu brut, nu de cel minim.
Practic, pentru a beneficia de 1 punct de pensie (1.785 de lei), un salariat care iese astăzi din activitate ar fi trebuit să încaseze lunar salariul mediu brut pe țară pe toată durata activității sale, iar dacă a avut în permanență salariul minim, atunci va avea un punctaj de aproximativ 0,5, adică jumătate din cei 1.785, suma rezultată fiind completată până la nivelul pensiei minime (1.125 de lei).
Se tot discută despre salariul minim brut pe țară garantat în plată începând cu luna ianuarie 2024, fiind indicat pragul de 4.000 de lei, ceea ce este în concordanță cu ținta prevăzută de Directiva UE, adică 50% din salariul mediu brut, urmând a fi înregistrată o valoare a acestuia de aproximativ 8.000 de lei în momentul în care peste o treime din numărul total al contractelor de muncă sunt astăzi la nivelul minim, iar această majorare ridică, în mod evident, media la acest nivel sau chiar peste.
La fel de evident este și faptul că salariul minim ar trebui să fie elementul de referință pentru negocierea salariilor, nu regula generală, acesta fiind prevăzut pentru cel mai scăzut nivel de pregătire, urmând ca fiecare salariu, atât individual, cât și pe categorii de salariați, să fie stabilit prin negociere, în principal colectivă și, la nevoie, individuală.
avocatnet.ro explicăm legislația
Comentarii articol (2)