Noile măsuri fiscale pe care Guvernul vrea să le aprobe ne pot duce la recesiune, avertizează oamenii de afaceri care susțin că propunerile nu au fost discutate la momentul potrivit.
"Sunt peste 50 de modificări, așa cum spunea și Marcel Ciolacu, ne așteptăm la multe modificări pentru companii mari, companii mici, angajați de la privat sau de la stat.
Temerea noastră cea mai mare e că o ajustare atât de bruscă, decisă în august și intrată în vigoare în septembrie ne poate duce la recesiune. Nu mai vorbim de predictibilitate.
Și noi regretăm că nu am discutat măsurile astea.
Era evident de la raportul Consiliului Fiscal că deficitul va fi mai mare decât cel prognozat de Ministerul Finanțelor. Atunci era momentul să discutăm despre aceste măsuri. Acum e foarte, foarte târziu", a declarat la Digi24 Radu Burnete, director executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă cu ministrul Finanțelor Marcel Boloș, că Guvernul a pregătit peste 50 de măsuri pentru reducerea cheltuielilor în sistemul bugetar. El spune că este prima reformă „reală” în acest sens și că România discută cu Comisia Europeană pentru a evita pierderea fondurilor europene ca urmare a procedurii de deficit excesiv.
Bursele europene au scăzut puternic după ce Fitch a retrogradat rating-ul de țară al SUA
Bursele europene au scăzut puternic, miercuri, încrederea investitorilor fiind redusă, la nivel global, în urma retrogradării ratingului de ţară al Statelor Unite de către agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, transmite CNBC, potrivit News.ro.
Indicele paneuropean Stoxx 600 a coborât cu 1,45% şi toate sectoarele şi bursele majore au fost în teritoriu negativ.
Acţiunile miniere şi de retail au exercitat cele mai mari presiuni de scădere asupra indicelui, ambele coborând cu aproximativ 2,7%.
Indicele german DAX a pierdut 1,36%, CAC 40 al bursei din Paris 1,26%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 1,36%. Indicele FTSE MIB al bursei din Milano a scăzut cu 1,3%, în timp ce IBEX 35 al bursei din Madrid a coborât cu 1,8%.
Fitch Ratings a redus marţi ratingul privind riscul de nerambursare a datoriilor pe termen lung în valută străină al Statelor Unite, de la AAA la AA+, indicând „deteriorarea fiscală aşteptată în următorii trei ani”.
Acţiunile din SUA au scăzut brusc după retrogradare, în timp ce pieţele din Asia-Pacific au pierdut, miercuri dimineaţă, în urma informaţiei – deşi economiştii sugerează că consecinţele pot fi limitate.
Comentarii articol (0)