Stagii de practică pentru studenți
Finanțarea este stabilită prin Ordinul MIPE 2.996/2023, care a fost publicat recent pe site-ul ministerului, nefiind necesară și apariția în Monitorul Oficial. Iată principalele coordonate de interes pentru angajatori:
- înscrierile se derulează în perioada 18 august (16:00) - 27 noiembrie 2023 (ora 16:00), prin MySMIS2021;
- finanțarea este sub formă de grant nerambursabil: între 201.000 și un milion de euro pe proiect; implementarea se face în maximum 24 de luni;
- sunt vizați studenții înmatriculați în facultăți și un proiect trebuie să acopere un grup de minimum 200 de persoane;
- solicitant poate fi și angajatorul singur, dar trebuie să aibă un acord de colaborare cu o facultate; se poate face și un parteneriat între o facultate și un angajator (cel puțin); partenerii trebuie să contribuie cu fonduri pentru activitățile eligibile pentru finanțare;
- activitățile eligibile:
- implementarea de programe de formare/educaționale pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale, în vederea adaptării competențelor și calificărilor legate de mediu, climă, energie, economia circulară și bioeconomie si pentru dobândirea competențelor cerute de sectoarele legate de tranziția climatică (producția de energie regenerabilă și stimularea angajării tinerilor în sectoarele de producție de energie regenerabilă, reparații și întreținere a produselor);
- dezvoltarea și sprijinirea parteneriatelor sustenabile dintre instituțiile de învăţământ superior și potențialii angajatori care să faciliteze inserția socio-profesională a viitorilor absolvenți, prin stagii de practică de specialitate, programe de internship, programe de învățare la locul de muncă (inclusiv prin finanțarea mobilităților), sprijinirea studenților în vederea integrării pe piața muncii, inclusiv prin formarea de competențe socio-emoționale (workshopuri, sesiuni de coaching etc.) în vederea corelării sistemului de învățământ superior cu nevoile pieței muncii;
- susținerea angajabilității absolvenților de învățământ terțiar prin realizarea de analize în vederea anticipării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale (de exemplu: AI, digitalizare, big data, competențe verzi etc.).
Stagii de practică pentru elevi
Finanțarea este stabilită prin Ordinul MIPE 2.997/2023, care a fost publicat recent pe site-ul ministerului, nefiind necesară și apariția în Monitorul Oficial. Iată principalele coordonate de interes pentru angajatori:
- înscrierile se derulează în perioada 18 august (16:00) - 27 noiembrie 2023 (ora 16:00), prin MySMIS2021;
- finanțarea este sub formă de grant nerambursabil: între 201.000 și 500.000 euro pe proiect; implementarea se face în maximum 36 de luni;
- sunt vizați elevii înmatriculați în învățământul profesional, tehnic și dual și un proiect trebuie să acopere un grup de minimum 200 de persoane;
- angajatorul poate fi beneficiar numai prin intermediul unui parteneriat cu o școală, aceasta din urmă fiind solicitanta fondurilor; școala alege un partener sau mai mulți, pe specificul dorit pentru practică; partenerii trebuie să contribuie cu fonduri pentru activitățile eligibile pentru finanțare;
- activități eligibile:
- programe de învățare la locul de muncă;
- dezvoltarea sistemului de învățare la locul de muncă.