Topul țărilor cu cei mai mulți milionari. Numărul bogaților a scăzut la nivel mondial
Franţa ocupă în prezent locul trei lume după numărul milionarilor, potrivit ediţiei din 2023 a raportului World Wealth Report, realizat anul acesta în comun de băncile elveţiene Credit Suisse şi UBS, relatează Le Figaro, citată de News.ro.
Cu 2,8 milioane de milionari (în dolari) în 2022, adică 4,8% din milionarii lumii, Franţa a depăşit în acest an Japonia, aflată acum pe locul al patrulea, cu 2,7 milioane de milionari.
Cu toate acestea, Franţa se află încă la mare distanţă de primele două ţări din clasament, Statele Unite şi China. America rămâne cu mult în fruntea plutonului, milionarii săi reprezentând 38,2% din totalul mondial. Mai precis are 22,7 milioane de milionari, cât populaţia unei ţări ceva mai mari decât România.
China are 6,2 milioane de milionari, adică 10,5% din totalul mondial al bogaţilor.
În acest clasament, Franţa depăşeşte cealaltă mare putere din Uniunea Europeană, Germania, care se află pe locul cinci, cu 2,6 milioane de milionari.
Regatul Unit se află imediat după (2,5 milioane), urmat de Canada.
În continuarea clasamentului vin Australia, Italia, Coreea de Sud, Ţările de Jos, Spania şi Elveţia, fiecare dintre acestea găzduind între 1 şi 2 milioane de milionari.
Contrar tendinţei globale, numărul milionarilor din Franţa a rămas stabil în 2022, în creştere cu 25 faţă de 2021. La nivel mondial, însă, numărul milionarilor a scăzut cu 3,5 milioane anul trecut - până la 59,4 milioane la sfârşitul anului 2022 - „din cauza scăderii averii medii şi a abandonării activelor financiare”, explică raportul.
România alocă Moldovei peste 4,2 milioane de lei pentru dezvoltare și asistență umanitară
Guvernul, în şedinţa de vineri, a actualizat Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară aferent anului 2023 și a aprobat finanțatea Moldovei cu 4, 285 milioane de lei, potrivit unui comunicat al Executivului, transmite Agerpres.
" Planul aferent anului 2023 a fost aprobat în cadrul şedinţei de Guvern din 9 martie 2023. Republica Moldova continuă să rămână beneficiarul prioritar al politicii României de cooperare internaţională pentru dezvoltare pe palier bilateral. Urmare actualizării, Republica Moldova va beneficia de o finanţare de 4,285 milioane lei, ceea ce reprezintă 29,68% din bugetul total alocat Planului aferent anului 2023", se arată în comunicat.
Planul anual de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară constituie documentul de planificare a activităţilor în cadrul politic de cooperare internaţional pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară pentru anul aferent exerciţiului financiar.
Implementarea Planului este realizat de către Agenţia de Cooperare Internaţională pentru Dezvoltare (RoAid), instituţie subordonată M.A.E.
Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic pentru judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, valabilă luni și marți, pe 21 şi 22 august.
Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, valul de căldură şi canicula se vor intensifica. Se vor înregistra temperaturi maxime de 37 - 39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi, scrie Agerpres.
Pentru restul ţării, meteorologii au emis un Cod galben de căldură şi disconfort termic ridicat.
„În intervalul menţionat valul de căldură va persista în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 24 de grade”, precizează ANM.
Comentarii articol (0)