Conform comunicatului remis presei, noul regulament acoperă pentru prima dată într-un singur act juridic mașinile mici, furgonetele și vehiculele grele și stabilește reguli mai stricte pentru emisiile acestora, urmărind să reducă și mai mult emisiile de poluanți din transportul rutier.
Marea noutate a noului standard Euro 7 este aceea că în calcularea valorilor de emisii vor intra și particulele provenite de la frâne și pneuri. Abordarea generală a documentului este aceea de a menține limitele de emisii existente și condițiile de testare pentru vehiculele ușoare, dar, în cazul vehiculelor grele, stabilește limitele de emisii mai scăzute și condiții de testare diferite față de ceea ce se practica până acum. Prin urmare, în ceea ce privește autoturismele private și furgonetele, normele de testare vor fi aproximativ similare standardului Euro 6.
În plus, normele Euro 7 vor conține prevederi speciale referitoare la autobuzele urbane pentru a asigura atingerea obiectivului propus în cadrul Uniunii Europene pentru anul 2030, adică emisii zero pentru acest tip de vehicule.
Conform politicii "verzi" promovate de Consiliu, mașinile și furgonetele cu motoare cu ardere internă vor rămâne disponibile pe piață până în 2035, iar camioanele, autobuzele și alte vehicule grele vor continua să fie produse după această dată. Despre imposibilitatea de a mai cumpăra autovehicule propulsate de motoare cu ardere internă puteți afla mai multe citind acest articol.
După publicarea documentului în Jurnalul Oficial al Uniunii europene, măsurile cuprinse în acesta se vor aplica etapizat. Astfel, datele de aplicare a regulamentului vor depinde de tipul de vehicul:
- 30 de luni pentru noile tipuri de autoturisme și camionete și 42 de luni pentru autoturismele și camionetele noi;
- 48 de luni pentru noile tipuri de autobuze, camioane și remorci și 60 de luni pentru autobuzele, camioanele și remorcile noi;
- 30 de luni pentru noile sisteme, componente sau unități tehnice separate care urmează să fie montate la autoturisme și camionete;
- 48 de luni pentru cele care urmează să fie montate la autobuze, camioane și remorci.
Comentarii articol (1)