avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 412 soluții astăzi
Acasă Subiect: emisii poluante
Subiect: emisii poluante
ACCES GRATUIT

UPDATE Calitatea aerului: A fost oficializată o directivă care va da dreptul cetățenilor UE să obțină despăgubiri atunci când le este afectată sănătatea din cauza poluării aerului

avocatnet.ro în Salarizare, taxare & relația cu statul
24 Noiembrie 2024 | 3 | 2202 | Timp de citire: 1 min.

Astăzi a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o directivă care stabilește standarde actualizate de calitate a aerului în întreaga Uniune Europeană (UE), dintre prevederile acesteia fiind de amintit dreptul cetățenilor europeni de a obține despăgubiri în cazul în care au de suferit din cauza calității slabe a aerului din zona în care locuiesc. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Propunere legislativă

Reintroducerea reducerii vârstei de pensionare pentru cei ce au locuit mult timp în zone poluate, propusă în Parlament

Cristian Stanescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
12 Septembrie 2024 | 3 | 17105 | Timp de citire: 2 min.

O propunere legislativă privind modificarea legii privind sistemul public de pensii a fost înregistrată recent spre dezbaterea Senatului. Documentul adaugă lucrătorii din domeniul prospecțiunilor și explorărilor geologice la categoria de muncă care beneficiază de reducerea vârstei de pensionare, considerând că aceștia au lucrat în condiții similare cu minerii și că Legea 360/2023 - noua lege a pensiilor -a creat o inechitate între diverse categorii de pensionari. De asemenea, propunerea susține reintroducerea reducerii vârstei de pensionare pentru cei care au locuit în zone poluate, măsură care se regăsea în vechea legislație, invocând o speranță de viață mai mică pentru acești locuitori. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Norma Euro 7, adoptată de Consiliul Uniunii Europene. De anul viitor, producătorii de mașini electrice, obligați să instaleze baterii mai durabile

Cristian Stanescu în Ghid auto
Redactor, avocatnet.ro
16 Aprilie 2024 | 1 | 2848 | Timp de citire: 2 min.

Europa va introduce normei de poluare Euro 7 începând din anul 2025, conform noului regulament adoptate de Consiliul Uniunii Europene (CUE). Acest standard va lua în considerare, pentru prima dată, și particulele provenite de la frâne și pneuri, nu doar cele din gazele de eșapament. Totuși, Euro 7 menține limitele de emisii și condițiile de testare pentru mașinile mici ale Euro 6, dar le reduce și le modifică pe cele pentru vehiculele grele. Producătorii de vehicule vor trebui să se conformeze noilor norme, dar adoptarea acestora nu va limita comercializarea vehiculelor deja aflate în circulație, chiar dacă acestea nu sunt conforme standardelor de poluare Euro 7. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE Vânzarea de mașini noi cu motoare pe benzină și motorină, interzisă prin regulament din 2035. Cele deja în circulație vor putea fi vândute și folosite în continuare

Dragos Niculescu în Ghid auto
Redactor, avocatnet.ro
4 Aprilie 2023 | 0 | 6844 | Timp de citire: 2 min.

Pentru a accelera procesul de trecere la vehicule electrice și reducerea emisiilor poluante, vânzarea mașinilor noi cu motoare pe combustie internă, cele mai cunoscute fiind cele ce funcționează cu benzină sau motorină, va fi interzisă în Uniunea Europeană (UE) din 2035, potrivit unui regulament adoptat recent de autoritățile europene și care va intra în vigoare curând. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Apare Euro 7, o nouă normă de poluare: Vehiculele vor trebui să respecte limitările pentru o perioadă mai lungă decât în prezent

Dragos Niculescu în Ghid auto
Redactor, avocatnet.ro
15 Noiembrie 2022 | 2 | 2590 | Timp de citire: 3 min.

Comisia Europeană (CE) propune noi standarde, numite Euro 7, pentru reducerea emisiilor poluante provenite de la vehicule și îmbunătățirea calității aerului. Pe lângă actualizarea și înăsprirea limitelor pentru emisiile de poluanți, printre noile cerințe se numără și asigurarea faptului că autoturismele noi rămân curate mai mult timp, respectiv că vehiculele respectă normele pentru o perioadă mai lungă decât cea din prezent. Citește articolul

ACCES GRATUIT

UPDATE De duminică, metalele obținute prin arderea anvelopelor sau cablurilor nu vor mai putea fi date la “fier vechi”

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
3 Iunie 2022 | 1 | 7633 | Timp de citire: 2 min.

Pentru a elimina o practică des întâlnită și care crește nivelul de poluare, în special în orașele mari și la marginea acestora, s-a stabilit, printr-o lege oficializată joi, ca metalele rezultate în urma arderii anvelopelor auto, a cablurilor electrice sau a altor componente electrice sau electronice să nu mai poată fi vândute la centrele de colectare a materialelor reciclabile. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Creștere semnificativă a poluării în toată țara, în timp ce mai multe proiecte care vizează reducerea poluării provenite din arderile ilegale așteaptă adoptarea

Iulia Moraru în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
17 Februarie 2022 | 0 | 2346 | Timp de citire: 2 min.

De câteva zile, așa cum a anunțat miercuri Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), s-a înregistrat o creștere semnificativă a poluării la nivelul întregii țări, provenită din activitatea industrială, din utilizarea intensivă a sistemelor de încălzire și din arderile ilegale de deșeuri. În tot acest timp, mai multe proiecte de acte normative ce vizează reducerea poluării prin stoparea arderilor ilegale sau neconforme de deșeuri așteaptă să fie adoptate. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Proiect: Cei ce îngroapă, ard sau incendiază deșeuri vor primi pedepse cu închisoarea

Dragos Niculescu în Justițiabil in România
Redactor, avocatnet.ro
3 Decembrie 2021 | 1 | 7617 | Timp de citire: 2 min.

Pentru că arderea deșeurilor a devenit un fenomen de amploare în România, cei ce fac asta vor risca, așa cum apare într-un proiect pus joi în dezbaterea Senatului, să facă închisoare de până la trei ani pentru asta. Aceeași pedeapsă urmează să se aplice și celor care îngroapă sau incendiază deșeuri. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Plan național privind schimbările climatice

Guvernul se gândește la taxe de mediu, impozite locale majorate sau interdicții în orașe pentru anumite mașini poluante

Dragos Niculescu în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
27 Aprilie 2021 | 0 | 4265 | Timp de citire: 2 min.

Pe lângă continuarea programului prin care este încurajată cumpărarea de mașini electrice și hibride (Rabla Plus), aplicarea, în continuare, de reduceri de taxe și scutiri de impozit pentru acestea ori introducerea de benzi speciale de circulație pentru mașinile electrice, autoritățile au în vedere ca, până în 2030, să introducă taxe de mediu, care să descurajeze achiziția de mașini uzate, cu grad mare de poluare, și chiar să limiteze accesul în centrele orașelor pentru cele mai poluante dintre acestea. Măsurile privind aplicarea unor măsuri pentru reducerea poluării se regăsesc în Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice 2021-2030, document pus luni în dezbatere la Ministerul Energiei. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ministrul mediului: În acest an, nu va fi introdusă nicio taxă auto

Dragos Niculescu în Ghid auto
Redactor, avocatnet.ro
22 Ianuarie 2021 | 1 | 3420 | Timp de citire: 2 min.

Autoritățile de mediu nu intenționează să propună introducerea unei noi taxe auto în acest an, iar taxele auto sub forma celor care au existat în trecut nu vor mai fi folosite niciodată, potrivit ministrului mediului, Tánczos Barna. Citește articolul