Asta înseamnă că, din 2035, va fi imposibilă vânzarea de noi autoturisme dotate cu motoare ce folosesc combustie internă pentru a funcționa, respectiv cu motoare pe benzină sau motorină. E de subliniat faptul că limitările se vor aplica doar la vânzarea de mașini noi, nu și la vânzarea celor uzate, produse înainte de 2035.
Astfel, și după 2035 vor putea fi folosite, vândute sau cumpărate mașini ce au motoare cu ardere internă, cumpărate înainte de acest termen. Practic, mașinile de acum și din următorii aproximativ 12 ani și ceva se vor putea folosi atâta timp cât sunt sigure în utilizare, chiar dacă nu au emisii zero.
În plus, regulamentul include și alte dispoziții, cum ar fi:
- reducerea treptată a plafonului creditelor de emisii pe care producătorii le pot primi pentru ecoinovații care reduc în mod verificabil emisiile de CO2 pe șosea, la maxim 4 g/km pe an din 2030 până la sfârșitul lui 2034 (în prezent stabilit la 7 g/km pe an);
- o metodologie comună la nivelul UE, care urmează să fie elaborată de Comisie până în 2025, pentru evaluarea emisiilor de CO2 generate pe durata întregului ciclu de viață al autoturismelor și camionetelor introduse pe piața UE, precum și pentru combustibilii și energia consumate de aceste vehicule.
Comisia Europeană va monitoriza și va raporta anual decalajul dintre valorile limită de emisie și datele reale privind consumul de combustibil și energie, cu scopul de a ajusta, începând din 2030, media emisiilor de CO2 a producătorilor.
Atenție! Pentru ca noul regulament să intre în vigoare, el va trebui publicat în Jurnalul Oficial al UE și va intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării.
Comentarii articol (0)