Cum se face recuperarea datoriilor fiscale ale unei firme de la partenerii săi de afaceri

Ca o regulă generală, ținând seama de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, persoanele fizice și juridice care răspund solidar cu debitorul sunt reprezentate de:

• asociații din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale, pentru obligațiile fiscale datorate de acestea, în condițiile prevăzute la art. 20 din Codul de procedură fiscală, alături de reprezentanții legali care, cu rea-credință, au determinat nedeclararea sau neachitarea obligațiilor fiscale la scadență;
• terții popriți, în situațiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) și (21) din Codul de procedură fiscală, în limita sumelor sustrase indisponibilizării;
• reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credință, declară băncii, potrivit art. 236 alin. (14) lit. a) din Codul de procedură fiscală, că nu deține alte disponibilități bănești;
• emitentul scrisorii de garanţie sau poliţei de asigurare de garanţie ori instituţia care a confirmat scrisoarea de garanţie sau poliţa de asigurare de garanţie potrivit art. 211 lit. b) din Codul de procedură fiscală, în cazul în care nu a virat, potrivit legii, sumele de bani în conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal. 

Astfel, având în vedere prevederile legale menționate anterior, firmele partenere vor răspunde solidar, ca terț poprit, în limita sumelor datorate firmei rău-platnice.

Conform dispozițiilor art. 236 alin. (9) din Codul de procedură fiscală, după ce a fost instituită poprirea, terțul poprit are următoarele obligații:

• să plătească, în termen de trei zile lucrătoare de la data înființării popririi sau de la data la care creanța devine exigibilă, după caz, organului fiscal suma reținută și cuvenită, în contul indicat de organul de executare silită;
• să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înștiințând despre aceasta organul de executare silită;
• în cazul înființării popririi asigurătorii, cu excepția popririi asigurătorii asupra sumelor din conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanța devine exigibilă, organului fiscal suma indicată, în contul de garanții menționat de organul de executare silită. 

Răspunderea firmelor partenere se stabileşte prin decizie emisă de organul fiscal competent pentru fiecare firmă în parte, care reprezintă act administrativ-fiscal.

Un alt aspect important de reținut este faptul că decizia de atragere a răspunderii solidare emisă fără audierea firmei căreia i s-a atras răspunderea este nulă. 

Important de reținut este faptul că, în cazul existenței unei firme debitoare la bugetul de stat, în ipoteza încheierii unui parteneriat de afaceri între mai multe firme, nu poate fi atrasă răspunderea solidară a celorlalte firme partenere.

Astfel, în cazul încheierii unor parteneriate de afaceri între mai multe firme, important de reținut este faptul că, din punct de vedere procedural-fiscal, nu există o reglementare clară în Codul de procedură fiscală sau în alte acte normative subsecvente care să oblige Agenția Națională de Administrare Fiscală să recupereze datoriile unei firme de la celelalte firme partenere.  

În ceea ce privește nașterea unui raport juridic fiscal în cazul fiecărei firme partenere, de reținut este faptul că potrivit art. 16  din Codul de procedură fiscală, un asemenea raport juridic fiscal implică totalitatea drepturilor și obligațiilor care apar în legătură cu creanțele fiscale și administrarea creanțelor fiscale aferente fiecărei firme partenere. Deci, fiecare firmă răspunde în mod individual pentru datoriile fiscale proprii ce se cuvin bugetului de stat.

De asemenea, un alt aspect important de reținut constă în faptul că instrumentele de recuperare a datoriilor fiscale ar trebui luate în calcul încă de la încheierea contractelor între firme. Astfel, firmele partenere vor avea o imagine cât mai exactă asupra a ceea ce urmează să se întâmple în cazul încălcării prevederilor contractului, iar lucrurile vor deveni mult mai simple pentru partea care solicită îndeplinirea unei anumite obligații. Totodată, stipularea precisă a termenilor din contract, precizarea unor termene exacte de plată și a modului în care se fac comunicările între părți nu poate aduce decât beneficii părții de bună-credință.