ACCES PREMIUM
De ce premium?
PFA: Din 2024, vor datora CASS inclusiv cei care au venituri sub șase salarii minime și cei care au pierdere
În urma modificărilor operate de autorități în privința veniturilor independente, fiscaliștii avertizează că PFA-urile vor datora contribuția la sănătate (CASS) chiar și în situația în care obțin venituri sub pragul de șase salarii minime brute pe țară sau în situația în care sunt în pierdere.
Articolul continuă mai jos
Schimbările referitoare la CASS-ul datorat pentru veniturile independente, ce au fost introduse prin Legea 296/2023, se vor aplica începând cu veniturile aferente anului
2024. Asta înseamnă că efectele se vor vedea prima oară la termenul din 25 mai 2025.
Printre aceste măsuri se numără și obligația de a plăti CASS inclusiv în situațiile în care PFA-urile au
venituri sub pragul de șase salarii minime brute pe țară sau au
pierdere. Însă CASS nu va fi proporțională cu veniturile obținute, ci va fi ca pentru șase salarii minime brute pe țară.
„Astfel, PFA-urile care realizează pierdere sau venit impozabil sub șase salarii minime vor plăti o contribuție minimă de 10% din plafonul de șase salarii. Există o excepție la această contribuție minimă la sănătate, și anume dacă plătești deja contribuția la sănătate pentru alte venituri la nivelul de minimum șase salarii, atunci pentru PFA vei achita doar 10% calculat la venitul realizat efectiv, nu la plafonul de șase salarii.Deci, cei care sunt salariați sau realizează alte venituri pentru care plătesc deja contribuția la sănătate nu sunt exceptați cu totul de la plata contribuției la sănătate pentru un PFA cu venituri sub șase salarii. Ei doar calculează contribuția datorată ca fiind 10% din venitul efectiv realizat, nu 10% din plafonul de șase salarii. Astfel, vor plăti mai puțin, dar vor plăti tot de două ori - o dată ca angajat sau pentru alte venituri și o dată pentru PFA”, a explicat, într-un
articol recent, Expertul contabil
Luiza Daneliuc.
În aceste condiții, specialista
este de părere că
mai ales PFA-urile care au venituri mici sau medii ar trebui să se gândească serios să-și schimbe forma de organizare a activității începând din 2024:
„PFA-ul în sistem real nu mai este o formă avantajoasă de impozitare indiferent de cuantumul veniturilor. Nu este avantajoasă pentru cei cu venituri mici, deoarece aceștia vor plăti 10% contribuție la sănătate, la plafonul de șase salarii, indiferent de veniturile realizate (sau de pierderea realizată). Nu este avantajoasă nici pentru cei cu venituri medii, deoarece aceștia vor plăti CASS la un plafon de 60 de salarii minime. 60 de salarii minime înseamnă 198.000 lei (luând în calcul salariul minim brut pe țară actual de 3.300 lei). Adică o contribuție la sănătate de aproximativ 19.800 lei/an. În cazul în care, începând cu 2024, se va majora din nou salariul minim pe țară, atât plafonul, cât și contribuția de plată vor crește.”În fine, ce se schimbă, totuși, în bine este că CASS-ul va deveni cheltuială deductibilă pentru PFA-uri.
„Singurul lucru pozitiv la PFA-uri ar fi că CASS devine cheltuială deductibilă, aceasta scăzându-se direct prin declarația unică (este o căsuță specială dedicată pentru evidențierea acesteia ca cheltuială), la fel ca și contribuția la pensie”, a mai precizat Luiza Daneliuc.
Pentru veniturile independente, persoanele fizice datorează impozit pe venit (cotă: 10%) și contribuții pentru pensii (cotă: 25%) și sănătate (cotă: 10%).
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.