O propunere legislativă care vizează modificarea reglementărilor referitoare la drepturile pacienților (Legea 46/2003) a fost depus recent la Senat pentru dezbatere. Documentul propune instituirea interdicției, pentru personalul medical care lucrează la stat, de a ”convinge”, indiferent sub ce formă, pacienții care au apelat la serviciul public de sănătate să se îndrepte spre servicii asemănătoare din sistemul privat.
Măsura interzicerii practicilor de a determina pacienții consultați la instituții de sănătate publice să apeleze la servicii asemănătoare oferite de unități medicale private vizează atât medicii, cât și personalul sanitar.
Acestor categorii de angajați ai sistemului de sănătate public li se va interzice să își condiționeze pacienții ori să exercite presiuni asupra lor, în scopul determinării acestora să apeleze la servicii medicale din rețeaua privată. Conform noii norme, nerespectarea acestor obligații va constitui abatere disciplinară.
Potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România, abaterea disciplinară angajează răspunderea disciplinară a făptuitorului, care riscă sancțiuni care pot fi mustrare, amendă, interdicţia de a exercita profesia, mergând până la retragerea calităţii de membru al Colegiului.
Propunerea vizează și modificarea Legii 95/2006, referitoare la reforma în domeniul sănătății. Astfel, acestei norme i s-ar adăuga precizări cu privire la faptul că nerespectarea acestei interdicții de către medici sau de către membri ai personalului sanitar ar urma să fie sancționată disciplinar, fapta fiind considerată o nerespectare a regulamentelor profesiei medicale, a Codului deontologic al profesiei și o încălcare a legii referitoare la drepturile pacienților, a regulilor de buna practică și a statutului Colegiului Medicilor din România.
Conform expunerii de motive care însoțește propunerea, autorii acestei inițiative și-au inspirat demersul din prevederi legislative asemănătoare existente atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii.
Atenție! Pentru a se aplica, propunerea legislativă trebuie să fie adoptată de Parlament, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (2)