Ce instrumente procedurale utilizează organele fiscale în vederea stabilirii creanțelor contribuabililor

Ca o regulă generală, ținând seama de dispozițiile art. 93 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, creanțele fiscale pot fi stabilite prin declaraţia fiscală a contribuabilului, în cazul în care Codul fiscal sau alte legi speciale reglementează obligaţia acestuia de a calcula cuantumul creanţei fiscale (de exemplu: impozit pe profit, TVA, impozit pe venituri din salarii etc.) și prin decizie de impunere, emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri (de exemplu: impozite și taxe locale pentru clădiri, terenuri și mijloace de transport, la modificarea bazei de impunere/impozitului de către organul fiscal prin inspecţie fiscală, la stabilirea din oficiu a obligației fiscale etc.).

Un aspect important constă în faptul că cele două instrumente procedurale menționate anterior sunt aplicabile și în cazurile în care creanțele fiscale sunt scutite la plată conform reglementărilor legale, precum și în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.

O altă regulă importantă este aceea că decizia de impunere se emite de organul fiscal competent ori de câte ori acesta stabilește sau modifică baza de impozitare, ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecții fiscale ori a unei verificări a situației fiscale personale, efectuate în condițiile legii.

De asemenea, un alt aspect fiscal relevant este acela că declarația de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) din Codul de procedură fiscală este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia. Acest lucru înseamnă că stabilirea creanţelor este cu titlu provizoriu, urmând a face obiectul verificării corectitudinii stabilirii lor de către organul fiscal în termenul prevăzut pentru anularea rezervei, iar în această fază contribuabilul beneficiază de prezumţia de sinceritate.

Totodată, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.

Acte administrative asimilate deciziei de impunere sunt:

În ceea ce privește aspectele legate de formă și conținut, important de reținut este faptul că deciziile de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 46 din Codul de procedură fiscală referitoare la conținutul actului administrativ-fiscal și, de asemenea, trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, şi tipul creanței fiscale, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Tot ca o regulă generală, luând în considerare prevederile art. 101 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor legi speciale, la termenele stabilite de acestea. Declarația fiscală se întocmește prin completarea unui formular pus la dispoziție gratuit de organul fiscal.

Declarația fiscală poate fi depusă prin intermediul următoarelor modalități:

Data depunerii declaratiei fiscale este:

Declaraţia fiscală depusă şi înregistrată la un organ fiscal necompetent este considerată a fi depusă la data înregistrării acesteia la organul fiscal necompetent. În acest caz, organul fiscal necompetent transmite declaraţia fiscală la organul fiscal competent în termen de cinci zile lucrătoare de la data înregistrării declaraţiei. În cazul în care la momentul depunerii declaraţiei fiscale la registratura organului fiscal acesta sesizează că declaraţia fiscală nu îi este adresată nu o înregistrează şi îi recomandă contribuabilului depunerea la organul fiscal competent.

Nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Aceste prevederi nu sunt aplicabile după începerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale nedeclarate. În înştiinţare, organul fiscal informează contribuabilul cu privire la  consecinţele nedepunerii declaraţiei de impunere.

În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competenţelor aprobate prin ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Referitor la certificarea declaraţiei fiscale depuse la organul fiscal central, important de reținut este faptul că contribuabilul poate opta pentru certificarea declaraţiei fiscale, inclusiv a declaraţiei fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal central, de către un consultant fiscal care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală şi care este înscris ca membru activ în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală.

Corectarea declaraţiilor fiscale poate fi efectuată oricând până la ridicarea (anularea) rezervei, care echivalează cu definitivarea impozitului (începerea unei inspecţii fiscale sau împlinirea termenului de prescripţie). Aceasta poate fi făcută din proprie initiaţivă, ori de câte ori se constată erori în declaraţia iniţială, prin depunerea unei declaraţii rectificative la organul fiscal competent.