Ordinul 63/2024 emis de Ministerul Sănătății se concentrează pe monitorizarea riguroasă a prescrierii și eliberării antibioticelor și antifungicelor, cu scopul de a controla utilizarea rațională a acestora și de a combate rezistența la antibiotice.
Noutatea adusă de noile prevederi constă în aceea că, în situații de urgență medicală, farmaciștii pot elibera anumite antibiotice și antifungice fără prescripție medicală. Inițial, ordinul amintit stabilea că antibioticele se pot elibera doar în cantitatea necesară pentru 72 de ore (doză de urgență).
Acest termen a fost modificat azi de MS, prin Ordinul 183/2024, care se aplică deja, de la 72 la 48 de ore. De altfel, MS anunța luni că, "pentru limitarea eliberării antibioticelor fără rețetă, Ministerul Sănătății a redus termenul pentru situațiile de urgență de la 72 la 48 de ore. Eliberarea dozei de urgență trebuie urmată de prezentarea ulterioară a pacientului la medic pentru consult și obținerea unei prescripții adaptate afecțiunii sale", dar schimbarea a devenit oficială abia azi.
Doza de urgență este calculată în acord cu modul de administrare prevăzut în rezumatul caracteristicilor produsului și poate fi eliberată o singură dată în cursul unui tratament pentru un pacient, în baza declarației pe proprie răspundere că nu a ridicat din altă unitate farmaceutică cantitatea aferentă dozei pe 48 de ore de administrare a medicamentului respectiv.
MS subliniază că doar în situații de urgență se pot elibera, fără prescripție, anumite antibiotice care să acopere tratamentul pentru două zile. "Antibioticele pentru copii (siropuri, forme pediatrice în soluție) se vor elibera de către farmacie în ambalajul cel mai mic disponibil, care să poată acoperi doza necesară de urgență", mai apare în comunicatul ministerului.
Printre antibioticele ce pot fi eliberate direct la farmacie, în doză de urgență, se numără Amoxicilina, Amplicilina, Doxicilina si Oxicilina. Lista completa a antibioticelor care pot fi eliberate de farmaciști (marcate cu ”*”) poate fi consultată în Anexa 1 a ordinului.
În plus, prescripția medicală va fi valabilă doar până la ultima zi a tratamentului indicat și va putea fi eliberată fracționat numai în cadrul aceleiași farmacii, însă aceasta trebuie să raporteze zilnic acest tip de operațiuni.
Farmaciștii vor trebui să se asigure că respectă noile prevederi și să înregistreze toate eliberările de astfel de medicamente, precum și să raporteze zilnic aceste informații, utilizând sistemul electronic de raportare dezvoltat în acest sens de Serviciul de Telecomunicații Speciale. De asemenea, farmaciile vor avea 60 de zile la dispoziție pentru a-și adapta sistemele informatice la noile cerințe.
Documentul stabilește o metodologie de monitorizare a prescrierii și eliberării medicamentelor din categoria antibioticelor și antifungicelor de uz sistemic, cu scopul de a avea o evidență clară a utilizării acestora.
Astfel, pentru medicamentele antibiotice și antifungice prescrise în afara sistemului de asigurări sociale de sănătate, se va folosi un tip special de prescripție medicală, detaliată în cea de-a doua anexă a ordinului.
Prescripția trebuie să cuprindă date precise, inclusiv seria și numărul ei, datele pacientului, codul de diagnostic, informații detaliate despre medicament, semnătura și codul de parafă al medicului, precum și data eliberării.
De asemenea, conform documentului, lista denumirilor comune internaționale a antibioticelor și antifungicelor se va actualiza lunar de către Ministerul Sănătății, în funcție de actualizările Nomenclatorului medicamentelor de uz uman.
Comentarii articol (4)