avocatnet.ro 
Un angajat își dă demisia, angajatorul renunțând total la preaviz. La încheierea situației, se constată că angajatul avea dreptul la șase zile de compensare pentru perioade lucrate în muncă suplimentară sau în libere legale, precum și zile de concediu de odihnă neefectuat. „Din cauza” renunțării la preaviz, angajatul și-a pierdut posibilitatea de a sta acasă în compensarea zilelor lucrate, iar angajatorul vrea să știe dacă e obligat acum să plătească un spor pentru acele zile.
Deși plata sporului nu intra în calculele sale, e obligat să-l achite acum, odată cu ultimul salariul
Prima regulă generală la care ne uităm aici vizează programul normal de muncă de 8 ore/zi și 40 de ore/săptămână și faptul că munca suplimentară trebuie să reprezinte o excepție. Atunci când, presupunem că din motive obiective și justificate, se apelează la excepție, adică la munca suplimentară, regula e că aceasta se compensează prin acordarea de ore libere plătite în cel mult 90 de zile după. Excepția sau regula subsidiară e plata sporului negociat, dar nu mai puțin de 75% din salariul de bază.
Iată că munca suplimentară este o „excepție” destul de scumpă în cazul în care ne raportăm la plata sporului sau una care poate influența negativ organizarea muncii atunci când un salariat căruia angajatorul îi este dator părăsește unitatea.
Da, după prestarea muncii suplimentare sau după prestarea muncii într-o zi de sărbătoare legală, angajatorul îi este dator salariatului respectiv, fie în privința compensării orelor/zilei în plus, fie în privința sporului negociat.
În cazul zilelor de sărbătoare legală, termenul maxim în care trebuie făcută compensarea prin acordarea zilei/zilelor libere este mai scurt, de 30 de zile calendaristice, deci legiuitorul a limitat suplimentar această perioadă, iar negocierea sporului datorat în cazul în care, „din motive justificate”, această compensare nu este posibilă, pornește de la 100% din salariul de bază.
În ambele situații compensarea prin acordarea de timp liber plătit reprezintă regula, iar acordarea sporului, excepția, însă situația se poate „complica” în cazul în care contractul de muncă încetează înainte de expirarea acestor termene de 30, respectiv 90 de zile.
Când ajungem la finele raportului de muncă, avem o datorie neonorată încă a angajatorului față de salariatul său, iar compensarea acestui timp suplimentar de muncă se poate face chiar în perioada preavizului, dacă este posibil.
În cazul în care acest lucru nu este posibil, presupunem că tot din motive obiective sau justificate, nu înseamnă că dreptul se pierde, ci el va fi acordat sub forma sporului negociat, salariatul având chiar trei ani la dispoziție pentru a-l solicita inclusiv în instanță.
dijmarescu