avocatnet.ro 
Atât în cazul muncii suplimentare, cât și pentru activitatea prestată în zilele de sărbătoare legală, legiuitorul a avut în vedere, de principiu, compensarea cu timp liber corespunzător și, în mod excepțional, acordarea unui spor la salariu într-un termen de cel mult 30 de zile, în cazul sărbătorilor legale, și de cel mult 90 de zile pentru munca suplimentară.
Nici sporul nu este același în ambele situații și, deși este negociabil, a fost prevăzut un minim de 75% din salariul de bază corespunzător muncii prestate suplimentar și de cel puțin 100% pentru zilele de sărbătoare legală.
Analizând din punct de vedere tehnic cele două situații vom constata că în cazul în care nu este posibilă compensarea cu timp liber corespunzător în cazul zilelor de sărbătoare legală în care, din cauza specificului activității, salariații au lucrat, este evident că orele respective au fost prestate în afara programului normal de lucru prevăzut în contractul individual, deci putem aprecia că avem și muncă suplimentară.
În mod normal nu ar trebui să se ajungă în astfel de situații, angajatorul având, în primul rând, obligația de a stabili organizarea și funcționarea unității astfel încât termenul de 30 de zile pentru compensarea cu timp liber să fie respectat, însă sunt situații în care, justificat sau nu, este acceptată excepția, respectiv acordarea sporului.
Astfel ajungem în situația în care aparent se suprapun cele două reglementări, cea privind munca suplimentară și cea privind sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Am spus aparent pentru că, deși trebuie să analizăm distinct fiecare situație, vom ține cont și de elementele comune.
Avem în comun compensarea cu timp liber corespunzător în ambele situații, cu precizarea că pentru munca suplimentară este prevăzut un termen de cel mult 90 de zile calendaristice, iar pentru sărbătorile legale de cel mult 30 de zile.
În mod evident legiuitorul a ținut cont atât de importanța timpului liber, cât și de însemnătatea sărbătorilor legale și a stabilit termene diferite, însă sintagma „timp liber corespunzător” este utilizată în ambele situații, deci nu avem un timp suplimentar care ar trebui acordat în cazul sărbătorilor legale.
În același sens avem și limitele minime diferite, diferența fiind de 25%, ceea ce conduce la concluzia că, deși discutăm în mod excepțional despre situație care afectează dreptul salariaților de a beneficia de timpul liber stabilit prin lege, a fost prevăzută o compensație suplimentară pentru munca suplimentară prestată în zilele de sărbătoare legală.
Cu alte cuvinte, ținând cont de faptul că „orice normă juridică trebuie interpretată prin raportare la ansamblul juridic din care face parte”, dacă pentru timpul liber care ar trebui acordat cu prioritate salariaților care au prestat muncă suplimentară sau în zilele de sărbătoare legală nu se prevede un cumul, nici în cazul sporului nu s-ar putea interpreta diferit.
Concret, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală necompensată prin acordarea de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile calendaristice, salariații vor beneficia de sporul negociat și prevăzut în contractul individual sau colectiv de muncă, însă acesta nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază.
De asemenea, cu excepția personalului plătit din fonduri publice pentru care există limitări în acest sens, ceilalți angajați au posibilitatea de a negocia, colectiv sau individual, atât sporul pentru munca suplimentară, cât și cel pentru sărbătorile legale, plecând de la minimul prevăzut de art. 123 alin (2) și 142 alin (2) din Codul muncii.
Astfel, deși cele două sporuri nu ar putea fi cumulate, părțile pot negocia și stabili un procent mai mare pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, însă trebuie să ținem cont că acest lucru reprezintă, de fapt, excepția, regula generală fiind acordarea timpului liber corespunzător.
dijmarescu