ACCES PREMIUM
De ce premium?
Dacă e nevoie de corecții la facturile electronice, contribuabilii trebuie să dea mesaje inclusiv prin e-Factura
Un aspect foarte important legat de folosirea e-Factura este că, atunci când sunt necesare corecții la facturile electronice, contribuabilii trebuie să dea mesaje inclusiv prin sistem, nu doar pe căile informale. Vorbim de o prevedere procedurală obligatorie despre care specialiștii au atenționat la câteva conferințe recente.
Articolul continuă mai jos
„Considerăm necesar să aducem în vedere că e important să cunoaștem toate funcționalitățile sistemului e-Factura și voi puncta doar două dintre aceste funcționalități, pe care noi le vedem ca fiind, poate, cele mai importante. Funcționalitatea referitoare la mesajele de corecție, pe care va trebui să le avem în vedere în situația în care, ca urmare a verificării unei facturi, considerăm că factura respectivă nu este corectă sau completă și solicităm corecția acesteia de la furnizor. În astfel de situații, va trebui să ne asigurăm că mesajele pe care noi le trimitem pentru solicitarea corecției vor fi transmise inclusiv prin această funcționalitate de mesaje disponibilă în e-Factura”, a punctat, la o conferință organizată de EY România,
Georgiana Constantin, Senior Manager.
„Odată cu implementarea acestui mecanism de facturare electronică, dispare și ultima rămășiță de corecție manuală a facturilor. (...) Odată cu folosirea sistemului e-Factura, va trebui să raportați aceste facturi în sistem, astfel încât clientul să poată beneficia de deductibilitatea cheltuielii sau a TVA aferente acestei facturi corectate”, a spus, la
o conferință organizată de avocatnet.ro,
Alexandru Comănescu, Tax Director la KPMG România.
Concret, ne referim la
procedura de folosire a sistemului e-Factura pe care Ministerul Finanțelor a prevăzut-o în
Ordinul 1.365/2021 și care este folosită de contribuabili de ani de zile. Desigur, procedura este familiară doar celor ce au folosit e-Factura până în 2023, nu tuturor contribuabililor vizați de la 1 ianuarie 2024.
În esență, dacă destinatarul are obiecții referitoare la o factură transmisă de furnizor, acesta trebuie să transmită o notificare atât pe canalele clasice de comunicare, cât și prin e-Factura, respectând structura din documentația tehnică a sistemului. Ulterior, factura corectată conform regulilor clasice din Codul fiscal se transmite tot prin e-Factura.
„În situația unei facturi electronice emise în relația B2B asupra căreia destinatarul are obiecții, acesta înștiințează emitentul facturii electronice inclusiv în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, prin transmiterea unui mesaj, respectând structura publicată în documentația tehnică prevăzută (...).În situația unei facturi electronice emise în relația B2G asupra căreia destinatarul are obiecții, acesta înștiințează inclusiv prin secțiunea Factura electronică disponibilă în Spațiul privat virtual din cadrul portalului ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală - n. red.) sau prin sistemul național de raportare Forexebug emitentul facturii electronice, prin transmiterea unui mesaj respectând structura publicată în documentația tehnică prevăzută (...).Factura electronică comunicată destinatarului nu se poate returna în sistemul RO e-Factura. Corecția facturii electronice comunicate destinatarului în sistemul RO e-Factura se efectuează conform art. 330 din [Codul fiscal]. Factura electronică corectată se transmite în cadrul aceluiași sistem RO e-Factura”, este detaliat în procedură.
Raportarea facturilor în e-Factura este obligatorie, de la 1 ianuarie 2024, pentru operațiunile în relația B2B, însă în paralel se folosesc și regulile vechi de facturare până la 30 iunie 2024, conform Legii 296/2023. De la 1 iulie 2024, e-Factura devine unicul canal de transmitere a facturilor, în relația B2B, către destinatari.
Citește mai mult despre
e-Factura,
facturare electronica,
factura electronica,
corectare factura fiscala,
corectarea facturilor
Specialiști citați în acest articol
Georgiana Constantin, Manager în cadrul EY, este unul dintre membrii activi ai echipei implicate în livrarea proiectelor de implementare a Declarației 406 pentru clienții români. Georgiana are o experiență de peste șase ani în consultanță fiscală, vreme în care a fost implicată în numeroase proiecte, preponderent în zona impozitelor indirecte.
Alexandru Comănescu are o experiență de peste 17 ani în domeniul serviciilor de consultanță fiscală. A gestionat numeroase proiecte legate de impozitarea indirectă, precum și revizuiri fiscale și a oferit asistență pe parcursul inspecțiilor fiscale desfășurate de autorități. Alexandru Comănescu susține cursuri specializate atât pentru clienții KPMG, cât și pentru parteneri externi. Este implicat activ în eforturile de modernizare a mediului fiscal din România, prin participarea în grupurile de lucru din cadrul organizațiilor investitorilor, precum FIC și Amcham.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)