- Termen fiscal: conform calendarului ANAF, este un termen pentru persoanele impozabile cu cod de TVA care n-au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, dar și pentru persoanele impozabile fără cod de TVA care au depăşit plafonul de scutire şi care au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA. De asemenea, este un termen pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special de TVA pentru agricultori.
- Are loc o ședință în plen a Senatului, cu începere de la ora 16:00 și cu o sesiune de vot final stabilită la ora 17:00. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda senatorilor, disponibilă aici. O ședință plenară va fi și marți, de la ora 16:00, în care ar putea fi dezbătute și adoptate proiecte rămase de luni.
Marți
- Trebuie să apară o declarație specială pentru ONG-uri. O nouă obligație a fost introdusă recent pentru ONG-urile care primesc, într-o formă sau alta, bani de la bugetul statului, fie datorită companiilor, fie datorită persoanelor fizice. Aceste entități trebuie să depună anual, odată cu situațiile financiare, o declarație prin care să arate sumele primite și sumele utilizate. Formatul declarației urmează să fie aprobat, prin ordin al Ministerului Finanțelor, până la data de 13 februarie.
- Are loc o ședință în plen a Camerei Deputaților, cu începere de la ora 10:00 și cu o sesiune de vot final stabilită la ora 11:30. Ar putea fi adoptate proiecte de legi importante pentru mediul de afaceri. Agenda deputaților, disponibilă aici.
Joi
- Monitorizarea pe orizontală: Firmele mari interesate să-și rezolve problemele fiscale în timp real mai pot cere, până pe 15 februarie, intrarea într-un program-pilot.
- Încep înscrierile în Construct Plus. Companiile din construcții interesate să obțină finanțare de la stat, prin programul Construct Plus, pot depune cereri în perioada 15 februarie - 15 martie.
- Termen fiscal: este termenul pentru anumite raportări lunare privind produsele accizabile.
- Curs avocatnet.ro: discutăm despre aspectele fiscale specifice gestionării bunurilor.
Sâmbătă
- Mașinile de închiriat fără șofer trebuie să treacă de ITP din șase în șase luni. Conform unei ordonanțe recente, și autoturismele închiriate fără șofer trebuie să facă ITP-ul din șase în șase luni, începând din 17 februarie. Obligația se aplica anterior numai pentru mașinile închiriate cu șofer.
Notă: Chestiunile amintite în agenda săptămânală se pot schimba ulterior publicării acesteia sau pot apărea chestiuni neprevăzute inițial (acte normative cu măsuri noi, prelungiri/amânări de termene etc.).