ACCES GRATUIT
Diplomele românești de asistent medical generalist obținute înainte de aderarea României la UE vor fi recunoscute automat în celelalte țări UE
În această săptămână a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene o directivă ce va permite recunoașterea diplomelor obținute de asistenții medicali generaliști înainte de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană (UE), respectiv înainte de 1 ianuarie 2007, după cum a anunțat recent Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED). Schimbările vor trebui transpuse în legislația națională până în martie 2025.
Articolul continuă mai jos
Mai exact, după cum
anunță CNRED, recent a fost publicată
“în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 februarie 2024 de modificare a Directivei 2005/36/CE în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România în baza căreia celelalte state membre ale UE vor recunoaște diplomele românești obținute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenții medicali generaliști care au urmat ulterior programul de revalorizare”.
Așadar, legislația europeană privind recunoașterea calificărilor profesionale se modifică, astfel încât asistenții medicali generaliști care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare dintre statele membre ale UE, recunoașterea diplomelor și certificatelor pe care le-au obținut în România înainte de 2007.
Schimbările au fost făcute în urma demersurilor susținute pe lângă Comisia Europeană de către autoritățile române, în special de Ministerul Educației (prin CNRED), ele fiind lansate în 2012. După cum subliniază CNRED,
„pentru recunoașterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare care a fost elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre și, ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis recunoașterea automată a acestor diplome”.
Din momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, respectiv din 24 februarie 2024, statele membre UE trebuie să transpună,
în termen de un an, noile reguli pentru a implementa efectiv dispozițiile acesteia. Termenul stabilit prin directivă este 4 martie 2025.
“Directiva (UE) 2024/505 încununează nu doar eforturile autorităților române întreprinse la nivel european cu sprijinul Reprezentanței Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană, dar atestă, în același timp, calitatea formării de asistent medical generalist din România ce asigură integrarea pe piața forței de muncă națională și europeană”, subliniază CNRED.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)